sursa foto: oficiuldestiri.ro
Programul „Rabla Plus” s-a derulat „mai bine” în ceea ce priveşte societăţile comerciale, aşa că fondurile ar putea fi realocate
Programul „Rabla Plus” pentru persoanele fizice se derulează sub aşteptările Ministerului Mediului. Afirmaţia a fost făcută de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, cu prilejul unei conferinţe de presă dedicată anunţării câştigătoarelor competiţiei „Best Electric Car in România – ediţia 2024”
„La nivel mondial există o dinamică foarte accentuată în ceea ce priveşte autoturismele electrice, fie că discutăm despre anumiţi producători din Europa sau din afara Europei, fie că discutăm despre tendinţele achiziţionării acestor autoturisme. În ceea ce priveşte România, mi s-a spus că, spre exemplu, la „Rabla Plus”, după ce Ministerul Finanţelor a decis, în luna decembrie a anului trecut, înjumătăţirea voucherului pentru maşinile electrice de la 10.000 de euro la 5.000 de euro, la persoane juridice merge mai bine, dar la persoanele fizice este sub aşteptările noastre. Motiv pentru care nu putem decât să distribuim acele sume neconsumate, pentru că societăţile comerciale din România, câtă vreme au epuizat bugetul, probabil că au capacitatea să mai tragă din acei bani. Nu mai vorbesc de faptul că o maşină care e folosită într-o societate comercială, statistic vorbind, parcurge mai mulţi kilometri decât o maşină folosită de o persoană fizică”, a declarat Fechet, citat de Agerpres.
„Vreau să bugetăm o sumă-record”
Acesta a mai precizat că îşi doreşte ca şi în viitor să fie bugetată o sumă-record pentru programul Rabla Plus.
„Una peste alta, vreau să asigur încă o dată întreaga industrie, importatorii, producătorii, asociaţiile din domeniu, de disponibilitatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Speranţa mea este aceea că vom reuşi, şi în anii viitori, să bugetăm aşa cum şi anul acesta am reuşit să bugetăm o sumă-record la „Rabla Plus”, respectiv un miliard de lei, şi nu pot decât să mă aştept să-i cheltuim. Dacă discutăm despre subvenţionarea leasingului, aceasta este o discuţie pe care am tot avut-o la minister şi abia aştept să definitivăm modalitatea în care vom finanţa în viitorul exerciţiu financiar 2025-2030″, a afirmat Mircea Fechet.