Medhouse banner

Puncte de debarcare și adăposturi pescărești la standarde europene pentru pescarii din România

Date:

Puncte de debarcare și adăposturi pescărești: ghidul investițiilor, în consultare publică

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit lansează în consultare publică Ghidul pentru Acțiunea 1.1.2. Puncte de debarcare și adăposturi pescărești, pentru a veni în sprijinul facilitării activității pescarilor din România contribuind astfel la stimularea, la nivel național, a comerțului cu produse pescărești autohtone.

Valoarea totală prevăzută în Programul pentru Acvacultură și Pescuit (PAP) destintă aceastei acțiuni este de 6.962.180 euro.

Finanțarea este acordată proprietarilor/administratorilor construcțiilor de infrastructură pescărească și/sau ai amplasamentelor pe care se pot realiza investiţii pentru:

  • construirea, modernizarea și dotarea punctelor de debarcare în vederea creșterii durabilităţii economice şi de mediu, prin optimizarea consumului de resurse şi timp pentru activităţile de pescuit și recoltare resurse acvatice vii;
  • asigurarea de spații, în punctele de debarcare, în vederea dotării ulterioare cu echipamente și instalații pentru îmbunătățirea activităților de control și colectare date;
  • investiții în infrastructura pescărească, pentru debarcarea capturilor nedorite, în vederea eliminării aruncărilor acestora înapoi în mare;
  • înființarea/modernizarea/dotarea, inclusiv repararea, adăposturilor pescărești pentru protejarea pescarilor, a ambarcațiunilor și uneltelor de pescuit;
  • investiții în instalații de primire adecvate pentru uneltele de pescuit pierdute și deșeuri acvatice colectate.

Solicitanții eligibili pentru adăposturi pescarești pot fi :

  • asociații de pescari;
  • organizații de producători, asociații de organizații de producători sau organizații interprofesionale recunoscute de autoritatea responsabilă, conform Regulamentul UE 1379/2013;
  • întreprinderi mici, mijlocii, microîntreprinderi, societăți cooperative pescărești, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi independente;
  • autorități publice centrale și locale.

Solicitanții eligibili pentru punctele de debarcare pot fi: autorități publice centrale și locale.

Cetăţenii şi instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii până la data de 06.07.2025 (inclusiv), la adresa de e-mail [email protected].

„Facem precizarea că alocarea financiară totală aferentă perioadei de programare 2021-2027 atribuită întregului Program pentru Pescuit și Acvacultură este de 232.072.724 euro, din care contribuția UE reprezintă 162.450.905 euro”, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Implementarea acestui program vizează:

  • dezvoltarea unui pescuit comercial durabil marin şi în apele interioare;
  • o acvacultură durabilă şi competitivă, care să folosească eficient resursele disponibile;
  • organizarea pieţei pescăreşti, inclusiv consolidarea organizaţiilor pescărești și sprijinirea lanţului scurt de comercializare;
  • dezvoltarea zonelor pescăreşti, punând în valoarea oportunităţile oferite de economia albastră durabilă.

Informații suplimentare sunt disponibile în Ghidul solicitantului, disponibil la adresa https://ampeste.ro/informari/1651-consultare-publica-proiect-ghid-actiunea-1-1-2-puncte-de-debarcare-si-adaposturi-pescaresti.html.

Sursă foto: rol ilustrativ (ARBDD)

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ANUNȚ SPIT! Termen limită pentru declararea și plata impozitului pe spectacole în Constanța

Ghid pentru organizatori: Tot ce trebuie să știi despre...

Atenție, se oprește apa în localitățile Plopeni, Movila Verde și Chirnogeni

Întreruperi programate ale apei potabile Pentru executarea operațiunilor periodice de...

(Foto) Transferuri de top la CSM Constanța. Șapte campioni s-au alăturat clubului

CSM Constanța are o nouă echipă de spadă! Recent, Clubul...

Meci cu medaliile pe masă pentru CSM-Tomitanii Constanța U16!

CSM-Tomitanii Constanța U16 înfruntă Dinamo pentru locul 3 Tinerii rugbyști...