RAJA prelungeşte oprirea de apă până la ora 18:00
Echipele de intervenție care execută lucrările de remediere a avariei de pe bd. Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, au constatat că vana de legătură de la nivelul Sursei de Apă Puț 0 nu mai era funcțională și s-a decis înlocuirea acesteia. În această situație, RAJA prelungeşte oprirea de apă până la ora 18:00.
Sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din zona PECO Oxford (cu strada Căpitan Aviator Al. Șerbănescu), precum și cei din zonele și cartierele: Satul de Vacanță, Mamaia Sat, Mamaia Nord, Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari, Zona Industrială și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).
Având în vedere diametrul conductei (800 mm), dar și lungimea sistemului de distribuție deservit, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în funcție de topografia rețelei și de consumurile înregistrate
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.