Litoralul românesc, analizat într-un document de interes public
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat raportul final al Comisiei interministeriale pentru clarificarea situației terenurilor aferente zonei costiere aflate în proprietatea statului român, document care analizează situația juridică a terenurilor și construcțiilor din zona litoralului Mării Negre.
„Am spus că vom face ordine pe litoralul românesc și că vom face tot ce ține de noi să nu mai ajungă să fie ridicate construcții ilegale pe plaje sau pe faleze. Am început la Năvodari unde deja au fost dărâmate zeci de construcții ilegale. Am extins controalele pe toată plaja. Raportul făcut public astăzi arată, de fapt, cât de mare este problema lipsei de reglementări urbanistice clare și abuzurile comise în ultimii 30 de ani în zona costieră din România. Mai departe e treaba instanțelor să se pronunțe privind legalitatea acestor clădiri. Acum, oricine poate vedea unde au fost ridicate aceste 4.000 de construcții”, a declarat Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor.
Publicarea raportului a fost decisă prin vot în cadrul Comisiei, la solicitarea reprezentanților MMAP, deși activitatea acesteia s-a desfășurat, potrivit regulamentului, în regim nepublic, tocmai pentru a asigura accesul publicului la informații de interes major și pentru a susține o dezbatere bazată pe date și documente.
„Întârzierile majore în finalizarea acestui raport nu mai sunt surprinzătoare odată ce înțelegem cât de grav este fenomenul circuitului terenurilor de pe litoral și înstrăinarea a ceea ce trebuia să fie proprietatea publică a statului. Am cerut comisiei vot pentru ca acest raport să fie făcut public, pentru că problema este una de interes public major. Iar consecința naturală trebuie să fie exact aceea ca toate instituțiile implicate să și pună în aplicare ce scrie acolo”, a precizat Elena Tudose, secretar de stat coordonator al domeniului ape.
Raportul sintetizează activitatea desfășurată de Comisia interministerială în ultimii ani și evidențiază existența unor mii de imobile și construcții amplasate pe terenuri din zona costieră, cu regimuri juridice diferite, în contextul unor delimitări și intabulări incomplete ale domeniului public al statului. Documentul arată că lipsa unor evidențe clare și unitare a permis apariția unor situații neclare privind proprietatea și administrarea terenurilor.
De asemenea, raportul subliniază caracterul sistemic al problemelor identificate și formulează recomandări pentru clarificarea regimului juridic al terenurilor, recuperarea proprietății publice acolo unde este cazul și prevenirea unor situații similare în viitor.
Ce a analizat Comisia:
În cadrul activității sale, Comisia a analizat un volum extins de documente, inclusiv:
- documentații cadastrale și cărți funciare;
- hotărâri judecătorești definitive și irevocabile;
- acte administrative și hotărâri ale autorităților locale;
- situații centralizate transmise de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară;
- planșe și materiale cartografice aferente zonei costiere.
Analiza a vizat terenuri situate pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale din zona litoralului, cu scopul de a identifica regimul juridic al acestora și eventualele discrepanțe între situația din teren și evidențele oficiale.
Principalele constatări:
Potrivit datelor centralizate și analizate de Comisie, au fost identificate mii de imobile și construcții amplasate pe terenuri aferente zonei costiere, cu regimuri juridice diferite, incluzând:
- terenuri aflate în domeniul public al statului, administrate de instituții publice;
- terenuri aflate în domeniul public sau privat al unor unități administrativ-teritoriale;
- terenuri aflate în proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
Raportul evidențiază existența unor situații în care terenuri ce ar fi trebuit să facă parte din domeniul public al statului nu au fost delimitate și intabulate corespunzător, precum și cazuri în care, în lipsa unor delimitări clare, au fost adoptate hotărâri ale autorităților locale care au permis schimbarea regimului juridic al unor suprafețe de teren.
De asemenea, sunt semnalate deficiențe sistemice legate de lipsa unei delimitări unitare a zonei costiere, întârzieri în actualizarea evidențelor cadastrale și absența unor demersuri judiciare coerente, la momentul oportun, pentru protejarea proprietății publice a statului.
Recomandări și pași următori:
Raportul Comisiei formulează o serie de recomandări concrete, printre care:
- delimitarea și intabularea de urgență a terenurilor aparținând domeniului public al statului din zona costieră;
- inițierea de acțiuni în instanță pentru recuperarea terenurilor în cazul în care există indicii privind încălcarea regimului juridic;
- notarea litigiilor în cărțile funciare, acolo unde este cazul;
- clarificarea și actualizarea cadrului legislativ aplicabil zonei costiere, pentru a preveni apariția unor situații similare în viitor.
Raportul integral, împreună cu anexele și planșele aferente, este disponibil pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Mai multe detalii aici:
Sursă foto: Ministerul Mediului
