Recomandările jandarmilor pentru participanții la protestul de sâmbătă

Date:

Protest în fața Instituției Prefectului – Județul Constanța

Inspectoratul de Jandarmi JudețeanMihail Kogălniceanu” Constanța informează că sâmbătă, 18 ianuarie a.c., va lua măsuri specifice pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților în cadrul unei adunări publice organizate în fața Instituției Prefectului – Județul Constanța. Protestul este organizat în contextul nemulțumirilor legate de Decizia Curții Constituționale a României privind anularea turului 2 al alegerilor prezidențiale.

Detalii despre adunarea publică:

  • Evenimentul a fost notificat conform Legii nr. 60/1991 și avizat de Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța.

Măsuri adoptate de Jandarmeria Constanța:

  1. Mobilizarea unui număr adecvat de efective pentru protejarea participanților și a cetățenilor din zonă.
  2. Prevenirea și gestionarea promptă a oricăror fapte sau incidente antisociale.
  3. Folosirea dialogului ca principal instrument de asigurare a unui climat de normalitate în spațiul public.
  4. Monitorizarea atentă a zonei și intervenția operativă în situații neprevăzute.
  5. Colaborarea cu celelalte structuri abilitate.

Recomandări pentru participanți:

  • Respectați indicațiile jandarmilor – aceștia sunt prezenți pentru siguranța tuturor.
  • Manifestați-vă pașnic și evitați implicarea în conflicte sau provocări.
  • Păstrați spațiul public curat și respectați reglementările locale.
  • Îndepărtați-vă de grupurile agresive sau de persoanele care pot perturba buna desfășurare a evenimentului, semnalându-le forțelor de ordine.

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mihail Kogălniceanu” Constanța subliniază că dreptul cetățenilor de a protesta este garantat de Constituție, însă acesta trebuie exercitat în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea, precizăm că Jandarmeria Constanța nu efectuează estimări publice privind numărul participanților la adunări publice, proteste sau mitinguri.

Jandarmeria Constanța realizează doar estimări şi evaluări operative, exclusiv pentru adaptarea capacităţii de răspuns într-un mod flexibil şi adecvat situaţiei operative din teren, având ca scop asigurarea ordinii publice şi protejarea participanţilor.

„Facem apel la responsabilitatea participanților pentru menținerea unei atmosfere de respect reciproc și legalitate pe durata evenimentului.

Pentru orice situație de urgență sau incidente, cetățenii sunt încurajați să apeleze numărul unic de urgență 112”, au mai transmis jandarmii.

Sursă foto: IJJ Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenţie, şoferi! Mai multe transporturi agabaritice pleacă în această seară din Agigea

Transporturile vor fi însoțite de echipaje de poliție rutieră Centrul...

Apă cu presiune scăzută în mai multe zone din Constanţa!

La Stația de Pompare și Tratare Palas Constanța s-au...

Incendiu provocat de un scurtcircuit la un transformator electric, în Constanța

Incendiul a fost localizat și se acționează pentru lichidarea...

Loteria Română suplimentează fondul de câștiguri cu 175.000 de lei la Tragerile Speciale Loto ale Verii

Pe lângă aceste suplimentări, reporturile sunt deja impresionante Loteria Română...