Medhouse banner

Remorcher scufundat în Dana 1 a Portului Midia. Intervenție amplă de salvare, o persoană declarată decedată

Date:

Un remorcher s-a scufundat cu mai multe persoane la bord

Operațiune de amploare a echipajelor de intervenție în Dana 1 a Portul Midia, după ce un remorcher s-a scufundat, existând suspiciunea că la bord s-ar fi aflat cinci persoane.

La fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje SAJ tip B, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj SMURD tip B, o autospecială de stingere, o ambarcațiune de intervenție și o echipă de scafandri. De asemenea, în sprijin a fost solicitat și elicopterul pentru misiuni medicale.

Una dintre persoanele recuperate din apă a fost adusă la cheu în stare critică, cadrele medicale începând imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, victima a fost declarată decedată. Se pare că ar fi vorba de căpitanul remorcherului.

În larg continuă operațiunile de căutare-salvare, la care participă două ambarcațiuni aparținând ARSVOM, cu patru scafandri la bord. O a treia ambarcațiune a aceleiași instituții se deplasează spre locul intervenției, transportând zece scafandri — patru militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență și șase scafandri utilitari ai ARSVOM.

Autoritățile continuă misiunea contra cronometru pentru identificarea și salvarea eventualelor persoane dispărute, iar circumstanțele producerii incidentului urmează să fie stabilite în urma unei anchete.

Ce spune ANR?

În data de 18.03.2026, în jurul orei 8:40, Căpitănia Portului Constanța, zona Midia, a fost alertată cu privire la producerea unui accident naval. Remorcherul ASTANA s-a răsturnat în timpul efectuării manevrei de acordare a asistenței către nava tanc Amades, pavilion insulele Marshall, în vederea acostării acesteia la terminalul Monbuoy, aflat la aproximativ 8 km de Portul Midia.

La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvare.

O persoană a fost recuperată din apă de către remorcherul București și predată în port către echipajele medicale de specialitate. Ceilalți 4 membri de echipaj sunt dați dispăruți, operațiunile de căutare și salvare fiind în desfășurare.

Remorcherul ASTANA, sub pavilion român, a fost construit în anul 2006 și are următoarele caracteristici principale: lungime 26,09 m, lățime 7,94 m, pescaj maxim 3,85 m, putere motor 2610 kW (3500 CP).

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii acestui eveniment.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...