Crucea Roșie Română organizează un flash mob impresionant în Piața Romană din București unde va prezenta tehnici de resuscitare

Într-un efort de a accentua importanța pregătirii pentru situații de urgență și a cunoașterii tehnicilor de resuscitare, Crucea Roșie Română organizează un flash mob impresionant în Piața Romană din București. Evenimentul, care va avea loc pe 16 octombrie la ora 17:00, va fi susținute de 50 de voluntari care vor efectua manevre de resuscitare pe manechine, sub privirile trecătorilor.
Această inițiativă vine în contextul marcării Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale și a Zilei Mondiale a Resuscitării. Ambele evenimente subliniază importanța pregătirii populației pentru situații de urgență și a cunoașterii tehnicilor de resuscitare.
Crucea Roșie Română, organizație umanitară esențială în prevenirea și intervenția în caz de dezastre în România, își concentrează eforturile pentru a asigura un răspuns rapid în situații de urgență. Organizația dispune de resurse umane și logistice pentru a acționa imediat după producerea unui dezastru, prin organizarea de tabere de sinistrați, puncte de triaj și acordarea primului ajutor de bază.
Într-o lume afectată din ce în ce mai mult de fenomene extreme, Crucea Roșie Română pune accent pe educație și pregătire pentru a diminua impactul dezastrelor naturale asupra comunităților. În acest sens, organizația se dedică instruirii și pregătirii voluntarilor și a populației în general, se arată într-un comunicat al organizației.
Camelia Șucu, președintele Crucii Roșii Române, a subliniat: „Dezastrele naturale pot avea un impact devastator în viața oamenilor și a comunităților noastre. Cu educație și pregătire, putem reduce riscurile dezastrelor naturale și putem oferi o șansă suplimentară de supraviețuire pentru cei care au nevoie de ajutor.”
Pentru 2024, Crucea Roșie Română își propune să intensifice programul de pregătire pentru intervenția la dezastre a populației. În parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din Italia, organizația va actualiza și extinde baza de date a formatorilor voluntari la nivel național, aceștia urmând a disemina informații vitale în comunități.
