Medhouse banner

S-a stins din viață prof. univ. dr. Vasile Lupescu. A fost medic șef al secției clinice Ortopedie din cadrul SCJU Constanța

Date:

In Memoriam prof. univ. dr. Vasile Lupescu

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) aduce un omagiu la trecerea în eternitate a prof. univ. dr. Vasile Lupescu, fost cadru didactic al Facultății de Medicină și conducător de doctorat, fost medic șef al secției clinice Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, cu o carieră remarcabilă în domeniul chirurgiei ortopedice.

În decursul activității sale profesionale, desfășurate pe parcursul a aproape patru decenii, prof. univ. dr. Vasile Lupescu a contribuit la formarea a numeroase generații de medici și a fost un chirurg de referință, soluționând unele dintre cele mai complexe cazuri medicale din ortopedie.

Începând cu anul 1961, prof. univ. dr. Vasile Lupescu și-a desfășurat activitatea la Spitalul TBC Mangalia, unde a parcurs toate etapele profesionale, până în 2002. A fost medic secundar, medic specialist, medic primar, doctor în științe medicale, directorul spitalului timp de zece ani (1970-1980) și șeful secției de Tuberculoză.

Ca și cadru didactic al Facultății de Medicină a Universității „Ovidius” din Constanța, prof. univ. dr. Vasile Lupescu a deținut și calitatea de conducător de doctorat, având un rol important în pregătirea și dezvoltarea profesională a multor colegi.

De-a lungul carierei sale, prof. univ. dr. Vasile Lupescu a publicat peste 200 de lucrări de specialitate și a participat la numeroase congrese, conferințe, schimburi de experiență și stagii de pregătire din țară și din străinătate, în țări precum: Franța, Spania, Australia, America, Italia etc.

„Prof. univ. dr. Vasile Lupescu va rămâne în memoria comunității noastre ca un model de excelență profesională și umană, dedicat dezvoltării domeniului medical.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis comunitatea academică a Universității „Ovidius” din Constanța.

Mesaj de condoleanțe din partea conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța

„Cu profund regret ne luăm rămas bun de la Prof. Dr. Vasile Lupescu, fost medic șef al secției clinice Ortopedie, nume de referință în chirurgia ortopedică, cu o activitate impresionantă de zeci de ani, care a format generații întregi de medici și a rezolvat unele dintre cele mai dificile cazuri medicale.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis conducerea SCJU Constanța.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Prins la volan fără permis și cu o alcoolemie uriașă în aerul expirat

Avea 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat și...

Spectacolul „Faust” de Charles Gounod se joacă diseară pe scena Operei Naționale București

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” aduce...

(Video) Campionatul European de Tenis de Masă U21 de la Cluj-Napoca! Programul complet al românilor în ziua a doua

Ce meciuri dispută „tricolorii” astăzi la BTarena Romstal U21 European...