Rezultatele se publică anonimizat
Primele rezultate ale sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat sunt afişate luni, până la ora 12,00, candidaţii nemulţumiţi putând să depună contestaţii.
Potrivit Ministerului Educaţiei, contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, atât în format standard (la centrele de examen), cât şi electronic.
Rezultatele se publică anonimizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august.
Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de Bacalaureat dacă îndeplineşte, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea şi a obţinut, în final, cel puţin media 6.
În cea de a doua sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 33.600 de candidaţi.
Potrivit datelor analizate de Edupedu.ro, este cel mai mic număr de candidați înscriși din promoțiile trecute și curentă din ultimii 20 de ani cel puțin. Anul trecut au fost 33.974 de candidați, în 2022 au fost 34.823, iar în anul 2004 – 33.724.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.