Medhouse banner

S-au urcat la volan băuți, drogați sau fără permis. 3 permise de conducere au fost suspendate și 6 certificate de înmatriculare au fost restrase

Date:

Razie a polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate 30 de amenzi și au fost suspendate 3 permise de conducere

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Rutier și Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au desfășurat, ieri, o razie pentru asigurarea climatului optim de ordine și linște publică și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Razia a avut loc în orașul Negru Vodă și în comunele de pe raza Secției 9 Poliție Rurală Topraisar.

În cadrul acțiunii au fost legitimate aproximativ 130 de persoane, au fost verificate 80 de vehicule și 12 societăți comerciale.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, dintre care 24 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 3 la Legea 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, 1 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 2 la H.G. 301/2012,  pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Totodată, au fost testați, cu aparatele din dotare, peste 50 de conducători auto, în vederea stabilirii consumului de băuturi alcoolice sau a posibilei prezențe a substanțelor psihoactive.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe D.J. 391, în satul Biruința.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 18.55, polițiștii au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un scuter, pe strada Amurgului, din comuna Comana, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că scuterul nu este înregistrat.

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 38, în comuna Comana, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La razie au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Sursă foto: IPJ Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

În 2026, românii caută pachetele cu zbor charter și ofertele cu avans redus pentru a-și securiza sejurul în destinațiile din Grecia

Grecia își reconfirmă statutul de destinație turistică supremă pentru...

Anunț important pentru constănțeni | Unde puteți arunca deșeurile voluminoase săptămâna aceasta

Ai mobilier vechi, uși sau saltele uzate? Află unde...

(Video) Plângere penală la Parchetul de pe lângă ÎCCJ pentru vandalizarea sistemului video de monitorizare a pădurilor

Ministerul Mediului sesizează procurorii după distrugerea camerelor care supraveghează...