Medhouse banner

Scene de groază într-un imobil din Eforie Nord! O femeie a fost înjunghiată de concubin. El a fost găsit cu răni autoprovocate

Date:

Femeia și bărbatul au fost transportați la spital

Scene șocante s-au petrecut în această după-amiază pe strada 23 August din Eforie Nord, unde două persoane au fost rănite grav în urma unei altercații. Potrivit primelor informații, este vorba despre un bărbat și o femeie, ambii prezentând plăgi înjunghiate în zona gâtului.

La fața locului au intervenit de urgență echipajele medicale SMURD C și SAJ tip B, care au acordat primul ajutor victimelor. Ulterior, cele două persoane au fost transportate în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe Constanța.

Cazul este în prezent investigat de autorități pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului și cine se face vinovat de agresiune.

OFICIAL de la IPJ Constanța

La data de 16 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic cu un obiect tăietor – înțepător, de concubinul său, într-un imobil de pe strada 23 August.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost identificat în imobil, cu răni autoprovocate.

Ambele persoane au primit îngrijiri medicale.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare, ancheta fiind preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.

Precizăm faptul că la Poliția Orașului Eforie nu au fost înregistrate anterior sesizări cu privire la o eventuală stare conflictuală între cele două persoane, nefiind solicitată emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Vom reveni cu informații pe măsură ce situația operativă o va permite.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

SPIT Constanța a aderat la sistemul informatic e-Popriri al ANAF

SPIT Constanța a semnat protocolul de aderare la sistemul...

Regulament și înscrieri: Totul despre concursul de pian de la Centrul Cultural „Teodor T. Burada”

PIANO ART 2026: Înscrierile pentru ediția aniversară se încheie...

ANL a recepționat 35 de noi locuințe pentru tineri în orașul Amara, județul Ialomița

Investiție de peste 11 milioane de lei! Noi apartamente...

Despărțire oficială: Flavius Stoican nu mai este antrenorul Farului Constanța

Farul Constanța și Flavius Stoican au reziliat contractul de...