Medhouse banner

Se simplifică accesul la serviciile publice! Cererile pentru schimbarea proprietarului unui vehicul vor putea fi adresate online

Date:

Tot online poate fi solicitat și un duplicat al documentului de înmatriculare

Până la sfârșitul anului 2024, cererile pentru transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul (schimbarea proprietarului unui vehicul înmatriculat în România) vor putea fi adresate integral online prin intermediul platformei dgpci.mai.gov.ro.

În urma acestui demers, într-o primă etapă, doar persoana care înstrăinează vehiculul va trebui să se adreseze organului fiscal local pentru a obține certificatul de atestare fiscală sau viza care să ateste că aceasta nu are datorii la bugetul local. După îndeplinirea acestei condiții, dobânditorul autentificat în platformă va putea solicita transcrierea integral online, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul serviciului public comunitar competent sau la cel al organului fiscal local în vederea înscrierii mijlocului de transport în evidențele fiscale, prin instituirea unui mecanism de schimb de date între autoritățile implicate.

Ulterior, în etapa a doua a acestui proiect, DGPCI intenționează să implementeze soluții care să permită și eliminarea deplasării persoanei care înstrăinează vehiculul la sediul organului fiscal pentru obținerea certificatului de atestare fiscală, prin efectuarea de interogări automate în evidențele organelor fiscale locale, cu condiția ca acestea să fie înrolate în sistemul informatic PATRIMVEN administrat de ANAF.

De asemenea, proprietarii de vehicule autentificați în platforma dgpci.mai.gov.ro vor putea solicita integral online emiterea unui duplicat al documentului de înmatriculare, în situația în care acesta a fost furat sau pierdut.

Totodată, pentru societățile care comercializează vehicule noi și pentru societățile de leasing va fi dezvoltat un portal de înmatriculări, cu rolul de a reducere numărul de solicitări de înmatriculare depuse la ghișeu și implicit a timpului de așteptare pentru persoanele interesate.

Proiecte pentru anul 2025

În anul 2025, structura MAI cu competențe în domeniul permiselor de conducere și al înmatriculării vehiculelor își propune să livreze plăcile cu număr de înmatriculare la orice adresă din România, prin servicii de curierat.

Un alt proiect în sprijinul cetățeanului vizează încheierea online a contractelor de vânzare-cumpărare a vehiculelor și eliminarea deplasărilor la organul fiscal prin transmiterea automată a datelor ca urmare a utilizării platformei dgpci.mai.gov.ro sau Hub.

Reamintim faptul că, în prezent, timpul mediu de așteptare la ghișeu a fost redus la 5 minute, în urma implementării programărilor online și a modernizării sistemului informatic.

Permisele de conducere și certificatele de înmatriculare se eliberează în 2 ore (București și Ilfov), respectiv dovezile înlocuitoare în celelalte județe, iar transmiterea acestora la orice adresă din România se realizează în maximum 2 zile lucrătoare.

În același timp, au fost eliminate copiile de pe documente, iar plățile se realizează online pentru toate operațiunile, fiind vizibile în sistemele proprii, fără prezentarea dovezii plății.

În acest moment, cetățenii au posibilitatea de a verifica online starea de emitere a documentelor, disponibilitatea numărului de înmatriculare, starea înmatriculării, au acces la mediu de testare pentru proba teoretică și pot solicita radierea online a unui vehicul pentru dezmembrare sau export, precum și păstrarea combinației numărului de înmatriculare.

Totodată, programarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere se realizează online, prin intermediul școlilor de șoferi

De asemenea, cetățenii sunt notificați prin SMS și e-mail cu privire la  expirarea valabilității documentelor.

Până în anul 2020, toate operațiunile din domeniul permiselor de conducere și înmatriculări erau efectuate numai în baza solicitărilor depuse fizic, la ghișeele SPCRPCIV, iar timpul de așteptare la ghișee era de peste 10 minute.

Plățile erau efectuate numai în numerar, la ghișeu sau prin intermediul anumitor instituții bancare, toate acestea aspecte contribuind la timpi mari de așteptare și lipsă de predictibilitate pentru cetățeni, care puteau aștepta 2-3 zile pentru emiterea unei dovezi înlocuitoare a permisului de conducere sau a certificatului de înmatriculare.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...