Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat că susține revendicările transportatorilor și agricultorilor, solicitând guvernanților să se întâlnească imediat cu reprezentanții protestatarilor pentru a găsi prompt soluțiile necesare la problemele reclamate.
„Fără ca AUR să fi fost implicat în vreun fel în organizarea acestor proteste, personal susțin revendicările celor ieșiți astăzi în stradă, revendicări cât se poate de justificate. Solicit prim-ministrului și celorlalți responsabili executivi să se întâlnească imediat cu reprezentanții protestatarilor și să găsească prompt soluțiile care se impun la problemele reale pe care aceștia le reclamă. Transporturile și agricultura sunt două dintre domeniile de maximă importanță ale oricărei economii„, a precizat Târziu într-un comunicat de presă.
El a avertizat că protestele pe șoselele din România pot degenera dacă autoritățile responsabile ignoră semnalele de alarmă din stradă.
„Nădăjduiesc că domnul Ciolacu este conștient că protestele de pe șoselele din România, cum este cel de astăzi, pot degenera dacă autoritățile responsabile se vor dovedi surde și oarbe la semnalele de alarmă din stradă. S-a întâmplat cu ani în urmă în Franța, tot din cauza scumpirii motorinei. Zilele acestea, în Germania și Olanda vedem demonstrații – deocamdată pașnice, dar ferme – ale fermierilor susținuți de companiile de transport. Deci, mare atenție!„, a subliniat liderul AUR.
Protestele au început astăzi, iar transportatorii și agricultorii sunt nemulțumiți de tarifele polițelor obligatorii de răspundere civilă și solicită modificări legislative, inclusiv adoptarea unei legi anti-dumping.
Acțiunea a avut loc pe mai multe tronsoane rutiere, inclusiv în zona Bucureștiului, Cluj și Buzău, iar unii protestatari au pornit către Capitală din diverse județe.
