Tradiții și credințe legate de Sfântul Haralambie
În data de 10 februarie, în calendarul creștin este prăznuit Sfântul Haralambie, episcop din Cetatea Magnesia, martirizat în anul 202, în timpul împăratului roman Septimius Sever.
În satul tradițional românesc, Sfântul era foarte respectat, fiind protector împotriva ciumei, dar și al altor boli contagioase, precum holera și febra tifoidă, molime cu o rată de mortalitate mare, ce făceau ravagii în rândul populației satelor și orașelor.
Se credea că Sfântul Haralambie este stăpânul tuturor bolilor, având câte un leac pentru fiecare. Tainele vindecării, le-ar fi deprins în tinerețe pe vremea când era cioban la oi.
În icoanele țărănești pe sticlă din secolul al XIX-lea, Haralambie este pictat în veșminte de mare preot. Într-o mână are Sfânta Evanghelie sau cârja arhierească aurită, iar cu cealaltă mână ține lanțul ce înrobește ciuma. Boala înlănțuită, așezată la picioarele sale, are forma unei ființe bizare sau a unui schelet.
Dacă ziua de pomenire a Sfântului nu era cinstită prin nelucrare, Haralambie avea puterea de a elibera ciuma și alte boli, care curmau viețile oamenilor, dar și pe cele ale animalelor din gospodărie.
De aceea, femeile se duceau la biserică cu colivă din grâu curat și plăteau preotului să facă agheasmă. Din apa sfințită beau toți membrii familiei, cu ea se stropeau vitele, grajdurile și șurile, iar ceea ce rămânea se arunca prin fântâni.
În imagine, o icoană pe sticlă pictată în anul 1887, atribuită meșterului Matei Purcariu, zis și Țimforea, din Țara Oltului. Icoana poate fi admirată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța
