Medhouse banner

Situația medicală a pacienților afectați de explozia din cartierul Rahova. Printre victime se află și minori, unul este intubat

Date:

Care este starea pacienților afectați de explozia din cartierul Rahova

În urma evaluărilor medicale de specialitate efectuate în unitățile sanitare incluse în celula de criză, situația pacienților internați este următoarea:

1. Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca – 3 pacienți

  • Pacient, 68 de ani – operat de urgență, urmează investigații imagistice suplimentare și monitorizare de specialitate.
  • Pacientă, 58 de ani – prezintă fracturi la nivelul bazinului și coloanei lombare; necesită intervenție chirurgicală.
  • Pacient, 86 de ani – fără leziuni post-traumatice; internat în secția de chirurgie pentru monitorizare.

2. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – 2 pacienți

  • Pacient pediatric – traumatism cranio-cerebral și plăgi suturate, fractură de claviculă; internat în secția de neurochirurgie, în supraveghere medico-chirurgicală.
  • Pacientă pediatrică – intubată și ventilată mecanic; se află în blocul operator din cadrul secției de neurochirurgie.

3. Spitalul Universitar de Urgență București – 6 pacienți

  • Pacient, 53 de ani – cu arsuri severe, staționar hemodinamic, intubat; s-a făcut solicitare oficială de transfer într-o unitate medicală de specialitate din străinătate.
  • Alți 4 pacienți au fost evaluați medical, fără a necesita internare.

4. Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” – 2 pacienți

  • Pacientă, 78 de ani – arsuri pe o suprafață corporală de sub 15%; în prezent nu necesită transfer în străinătate, starea fiind stabilă și echilibrată.
  • Pacient, 58 de ani – evaluat în Unitatea de Primiri Urgențe, a refuzat internarea pentru monitorizare.

Informațiile medicale, precum și cele operaționale, având în vedere caracterul unei situații de urgență, se pot modifica în orice moment, pe măsură ce apar noi date clinice.

„Deciziile medicale și conduita terapeutică stabilite la nivelul fiecărei unități sanitare au ca scop stabilizarea rapidă a pacienților și plasarea lor pe o traiectorie medicală favorabilă. Dacă apar modificări suplimentare în evoluția cazurilor, vom reveni cu detalii.

Mulțumesc personalului medical și de conducere din spitalele implicate, Serviciului de Ambulanță București–Ilfov pentru promptitudine, precum și colegilor din Centrul Operativ pentru Situații de Urgență pentru efortul neîntrerupt din aceste ore.

Mulțumesc domnului dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru colaborarea excepțională în gestionarea acestei situații de criză. Este încă o dovadă că sistemul integrat de urgență din România poate salva vieți, atunci când funcționează prin comunicare, coordonare și profesionalism.

Subliniez faptul că sistemul integrat de medicină de urgență – format din serviciile de ambulanță, SMURD, pompieri, jandarmerie și instituțiile abilitate să gestioneze astfel de situații – demonstrează că, prin comunicare corectă, transparentă și parteneriat profesionist, putem salva vieți și asigura răspunsul rapid pe care cetățenii îl așteaptă”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Sursă foto: Ministerul Sănătății

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Lozul Mirilor” revine cu premii de până la 100.000 de lei

Cu doar 4 lei poți câștiga unul dintre premiile...

(Video) „Omagiu lui Eminescu”, eveniment special pe faleza Cazinoului din Constanța în memoria poetului național

Manifestări religioase și artistice pentru comemorarea lui Eminescu Astăzi, 15...

Grevă de avertisment la Autoritatea Vamală Română! Angajații opresc lucrul timp de două ore

Sindicatul Național Meridian anunță proteste în vămi din cauza...