Medhouse banner

Situația urșilor de pe Transfăgărășan, în atenția Ministerului Mediului

Date:

Diana Buzoianu: „Hrănirea urșilor va fi sancționată mai dur”

Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a convocat o şedință dedicată evaluării și coordonării măsurilor necesare pentru gestionarea situației urșilor de pe Transfăgărășan.

La reuniune au fost prezenți reprezentanți ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, ai Direcției Silvice Argeș, ai Gărzii Forestiere Naționale, ai Gărzii Forestiere Ploiești, ai Gărzii Naționale de Mediu, precum și primari din județul Argeș și prefectul Ioana Făcăleață.

În ceea ce privește cei 3 pui de urs, Direcția Silvică Argeș a declanșat procedurile pentru capturarea și relocarea puilor, activând următoarele măsuri: monitorizare permanentă a zonei, instalarea camerelor de supraveghere cu transmisie în timp real, administrarea hranei complementare, patrule mixte cu jandarmeria și dotarea echipelor de teren cu arme și substanțe pentru tranchilizare. În prezent, șapte angajați ai Direcției Silvice sunt mobilizați în teren pentru identificarea puilor, care nu au fost găsiți până în acest moment.

Ministra Diana Buzoianu, a cerut Direcției Silvice din Argeș și Directorului General al Romsilva să primească de urgență ajutorul organizațiilor neguvernamentale cu expertiză în conservarea faunei sălbatice, acele ONG-uri care au derulat proiecte de conservare și care au specialiști în domeniu, care au expertiza să se alăture acestor eforturi de căutare și salvare a puilor, în sprijinul autorităților și al echilibrului ecologic din zonă.

De asemenea, aceasta a cerut controale serioase cu echipe mixte în teren, în zona Transfăgărășan, pentru a fi amendați toți cei care încalcă legislația pentru o poză sau pentru a da de mâncare unor animale sălbatice, punându-se la risc și pe ei și pe cei din jur.

„Trebuie să trimitem un semnal foarte clar: hrănirea ilegală a urșilor pune în pericol oameni şi animalele, deopotrivă. Vom modifica legislația și vom crește amenzile aplicate pentru situația în care oamenii hrănesc urșii de pe marginea drumurilor” a declarat Diana Buzoianu.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor își menține angajamentul ferm față de protejarea biodiversității, dar și față de siguranța cetățenilor, într-un cadru de legalitate, colaborare interinstituțională și responsabilitate publică.

Sursă foto: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...