Medhouse banner

Soborul Maicii Domnului, sărbătoare mare în a doua zi de Crăciun

Date:

Zi cu o mare încărcătură spirituală în care creștinii ortodocși își îndreaptă gândurile și rugăciunile către Fecioara Maria – Soborul Maicii Domnului, 26 decembrie

Ce este Soborul Maicii Domnului?

„Sobor” reprezintă o adunare de credincioși chemați la cinstirea Maicii Domnului, imediat după Nașterea Domnului, subliniind rolul Fecioarei Maria în planul divin al mântuirii omenirii.

Maica Domnului este un model de credință, bunătate, de rugăciune și smerenie pentru toți creștinii. A fost aleasă de Dumnezeu pentru a-l naște pe Hristos, Fiul și toate sărbătorile în cinstea Fecioarei Maria sunt numite praznice împărătești.

Potrivit superstițiilor, în această zi nu se lucrează în gospodărie. Se spune că cine muncește astăzi nu va mai avea nicio altă zi liberă în tot anul care urmează.

Tradiții și superstiții în această zi

  • Vizită la nași și rude
  • Evitarea muncii
  • Evitarea comportamentelor negative
  • Dacă în această zi bate vântul puternic, se spune că recolta din anul viitor va fi compromisă, iar toamna va fi furtunoasă și ploioasă
  • Credincioșii participă la slujbe și se roagă pentru sănătate, protecția familiei și împlinirea dorințelor

Sursă foto: Doxologia.ro

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Exponatul săptămânii: Sania de treierat („dicanie”) din colecția de etnografie

Descoperiți „dicania”, unealta tradițională de la sfârșitul secolului al...

Se oprește apa în Zona de Nord din municipiul Medgidia!

RAJA conectează noi conducte la sistemul centralizat din Medgidia RAJA...

Paștele Blajinilor: Semnificația „Paștelui Mic” și tradițiile uitate ale poporului român

Obiceiuri de Paștele Blajinilor: De ce dăm ouăle de-a...

(Foto) Atenție, șoferi și pietoni! Regulă nouă de circulație în zona Doraly Mall

Trecerea de pe Șoseaua Mangaliei a fost semaforizată Un nou...