Oncoria Med

Șofer oprit în Tulcea, depistat beat și fără permis

Date:

Conducea fără permis și avea alcoolemie aproape de 1 mg/L

La data de 29.11.2025, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, pe o stradă din municipiul Tulcea un bărbat de 25 de ani din localitatea Somova, ce conducea un autoturism.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării bărbatului cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,98 mg/L alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvâtșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, în cursul aceleiași zile împotriva bărbatului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore iar astăzi, 30 noiembrie 2025, bărbatul va fi prezentat instanței de judecată pentru a dispune o altă măsură preventivă.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Start înscrieri pentru Festivalul Mamaia 2026! A fost lansat apelul de participare pentru tinerii artiști

Festivalul Mamaia continuă să scrie istorie și invită o...

(Foto) Atenție, șoferi! Noi reguli de circulație vor fi instituite pe două străzi din cartierul Palazu Mare

Schimbări de trafic în Palazu Mare: Sensuri unice pe...

ANSVSA continuă controalele pe litoral. Sute de kilograme de alimente periculoase, retrase de pe piață

Aproape o jumătate de tonă de alimente neconforme, trimisă...

(Video) Cocaină ascunsă într-un plic cu „documente”. Plicul trebuia să ajungă în Austria

Femeie de 43 de ani, arestată preventiv pentru trafic...