Jucătoarea noastră a învins-o pe Daria Kasatkina în două seturi, 7-5, 6-2
Sorana Cîrstea (33 de ani, 24 WTA) a reuşit să ajungă în optimile turneului de la Miami! Sorana a învins-o duminică pe Daria Kasatkina (26 de ani, 11 WTA) în două seturi (7-5, 6-2) şi merge mai departe în turneul american. Aceasta o va înfrunta în optimi pe învingătoarea din duelul Danielle Collins (30 de ani, 53 WTA) – Elina Avanesyan (21 de ani, 65 WTA).
În debutul meciului, Sorana a avut unele probleme, iar adversara ei a reuşit să conducă la un moment dat cu 3-0 la game-uri. Treptat, însă, jucătoarea noastră, încurajată şi de suporterii români aflaţi în tribune, a întors jocul în favoarea ei şi s-a impus, în cele din urmă, cu 7-5. În setul al doilea, Sorana Cîrstea a dominat-o clar pe Kasatkina, 6-2 la game-uri.
Sorana îşi ia astfel revanşa în faţa rusoaicei care o învinsese, în luna februarie, la Abu Dhabi. “E timpul să îmi iau revanşa. Daria este o jucătoare extrem de tenace. O ştiu destul de bine, dar şi ea mă cunoaşte. Sper să intru degajată şi să găsesc soluţii să o bat”, declara Sorana, pentru Digisport, înaintea meciului de duminică.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.