Oncoria Med

Statul Român cere despăgubiri de la Klaus Iohannis. Fostul președintele al României este chemat în instanță

Date:

DGRFP Brașov solicită plata cotei de 1/2 dintr-un imobil deținut de Klaus Iohannis

Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanţa competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.

Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoașterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil.

„Având în vedere că pârâții au refuzat plata voluntară, în cadrul acțiunii s-a solicitat instanţei şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului.

Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român”, transmite ANAF.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Bulevardul Tomis devine din nou pietonal! Se restricționează traficul între Bulevardul Mamaia și Bulevardul Ferdinand

Bulevardul Tomis, redeschis pentru plimbări Sâmbătă, 08 august, tronsonul bulevardului...

Avarie pe magistrala principală! Apa va fi oprită la noapte în Mangalia și în patru stațiuni!

Atenție, turiști și localnici! Intervenție de urgență RAJA pe...

Vești bune de la ANPIS! Alocația, indemnizația și stimulentul de inserție intra mai devreme pe card

Când intră pe card banii de la stat? Agenția Națională...