Medhouse banner

Sute de jandarmi constănțeni vor fi la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Date:

Misiuni speciale de 1 Decembrie pentru jandarmii constănțeni

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța anunță intensificarea măsurilor de ordine și siguranță publică în perioada 29 noiembrie – 1 Decembrie, pe durata minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României.

Începând de vineri, peste 150 de jandarmi din cadrul inspectoratului vor acționa zilnic, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru menținerea ordinii și siguranței publice în județul Constanța.

Jandarmii vor desfășura misiuni de patrulare, inclusiv în dispozitive mixte cu polițiști, atât în municipiul Constanța, cât și în localitățile Mihail Kogălniceanu, Mangalia, Eforie, Techirghiol, Medgidia, Cernavodă și Hârșova.

În mod special, va fi acordată o atenție sporită asigurării bunei desfășurări a adunărilor publice generate de evenimentele comemorative, religioase, cultural-artistice și sportive organizate în această perioadă.

La data de 1 Decembrie, jandarmii constănțeni vor participa la ceremoniile militare și religioase dedicate Zilei Naționale a României, organizate în localitățile Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari și Cernavodă.

Totodată, pe întreaga durată a minivacanței, va fi asigurată paza și protecția obiectivelor aflate în responsabilitatea instituției.

Jandarmii constănțeni le recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine și prevederile legale în vigoare. O atenție deosebită este solicitată părinților, care sunt rugați să își supravegheze îndeaproape copiii.

În situații de urgență sau dacă sunt martori ori victime ale unor fapte antisociale, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de jandarmi.

Și jandarmii din cadrul GMJ Constanța vor fi la datorie

În contextul minivacanței ocazionată de Ziua Națională a României, la nivelul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța s-a decis suplimentarea numărului efectivelor din teren, pentru ca cetățenii să petreacă aceste zile în liniște și siguranță, ținând cont de evenimentele cu public numeros anunțate la nivelul județului Constanța.

„Așadar, vom spori echipajele de patrulare în vederea menținerii ordinii publice în zonele aglomerate, lucrând atât independent cât și în cooperare cu partenerii noștri instituționali, pentru a preveni și combate faptele antisociale în zona de competență teritorială. De asemenea, vom constitui subunități de intervenție rapidă, pregătite să răspundă eficient în situațiile deosebite.

În ceea ce privește asigurarea ordinii publice, am dispus măsurile necesare pentru trei evenimente cu public numeros, care vor avea loc în aceste zile și anume: pelerinajul de la Mănăstirea și Peștera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, acolo unde, din experiența anilor anteriori, mii de persoane vor fi prezente în data de 30 noiembrie”, au transmis jandarmii din cadrul GMJ Constanța.

Principalele măsuri operative întreprinse pentru aceasta misiune sunt: mobilizarea suplimentară de efective, peste 220 de jandarmi vor fi prezenți la locul manifestării și pe traseele de acces, acolo unde am creat culoare special amenajate, pentru deplasarea pelerinilor, delimitate prin garduri metalice, am organizat echipe de dialog, pentru îndrumarea și ghidarea pelerinilor și am constituit patrule auto și pedestre.

O altă măsură întreprinsă o constituie cooperarea interinstituțională cu partenerii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Dobrogea pentru organizarea fluxului pelerinilor, asigurarea căilor de acces și acordarea de prim ajutor, dacă este necesar.

„Le recomandăm celor prezenți să respecte indicațiile noastre și ale organizatorului pentru buna desfășurare a evenimentului, să aibă asupra dumnealor doar obiecte de strictă necesitate și să nu le lase nesupravegheate și nu în ultimul rând sa ne solicite sprijinul ori de câte ori au nevoie.

Tot în data de 30 noiembrie vom asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele FCV Farul Constanța și FCSB, care se va disputa, pe stadionul „Gheorghe Hagi” din Ovidiu, începând cu ora 20:30. Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, le recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces, pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă; să manifeste răbdare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă”, au mai transmis jandarmii.

De asemenea, jandarmii reamintesc că încercarea persoanelor, aflate sub interdicția participării la meciurile de fotbal, de a intra în incinta arenei sportive, constituie infracțiune, potrivit prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violenţă.

„În data de 1 decembrie vom fi prezenți la ceremonia militară și religioasă, urmată de tradiționala paradă militară cu o misiune dubla – de reprezentare și de asigurare a evenimentului. În cadrul ceremonialului militar, Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța va fi reprezentată printr-un pluton de defilare. Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentului, unitatea noastră va asigura măsurile de ordine și siguranță publică, cu peste 200 de jandarmi, în zona de desfășurare a evenimentului și în proximitatea acesteia.

Rămânem alaturi de comunitate, pregătiți să intervenim ori de câte ori situația o impune. Le reamintim cetățenilor că ne pot solicita sprijinul la nevoie, fie prin intermediul echipajelor din apropiere, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112. Le dorim o minivacanța liniștită și sigură!”, au încheiat jandarmii.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ghid de securitate cibernetică pentru minivacanța de 1 Mai. Cum să îți protejezi datele în timp ce te relaxezi

Vacanță digitală în siguranță: protejează-ți dispozitivele și informațiile personale Odată...

Aur pentru gimnastica aerobică constănțeană. Trei titluri naționale la juniori II

Medalii pentru gimnastica aerobică de la CSM Constanța! În Sala...

Reguli noi pentru bugetari. Guvernul plafonează cumulul pensiei cu salariul la stat

Guvernul actualizează cadrul legal pentru angajații din sistemul public...

Atenție, turiști! Trenurile, tramvaiele și metroul din Atena nu circulă

Grevă masivă în Grecia. Verificați orarul feriboturilor înainte de...