Medhouse banner

Tânără din Niculițel, prinsă băută la volan și fără permis

Date:

O șoferiță de 20 de ani, depistată cu 1,26 mg/l alcool în aerul expirat

La data de 9 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tulcea, au depistat în trafic, în localitatea Niculițel, un autoturism condus de către o tânără de 20 de ani din localitatea Niculițel.

În urma testării acesteia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,26 mg/L alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 25 de ani i-ar fi încredințat tinerei autoturismul în cauză.

Pe numele persoanei de 21 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, iar pe numele persoanei de 25 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui autovehicul unei persoane ce nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cursul aceleiași zile, s-a dispus, în cazul ambelor persoane, măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de astăzi, 10.11.2025, să fie prezentați instanței de judecată pentru a dispune o nouă măsură.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenționare de călătorie MAE | Restricții la punctul de frontieră Narva–Ivangorod

Federația Rusă – închiderea temporară a punctului de trecere...

Sprijin pentru românii din Irlanda de Nord | MAE intervine în urma protestelor violente

Peste 40 de cetățeni români ajutați de autorități În continuarea...

Ghid pentru sezonul estival | Recomandările Poliției de Frontieră pentru călători

Vacanța de vară începe cu o călătorie bine planificată....