Autoritățile au inițiat un dosar penal pentru vătămare și distrugere din culpă în urma incidentului de la Școala Gimnazială din satul Alămor, unde tavanul fals s-a prăbușit peste patru elevi, provocându-le răni ușoare.
„La nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă. Soluția legală va fi propusă de unitatea de parchet competentă, în speță Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.
Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc pe data de 7 februarie, când tavanul din rigips al unei săli de clasă s-a prăbușit peste elevii care învățau acolo. Din fericire, echipajele medicale au intervenit rapid, iar cei patru elevi răniți ușor au fost transportați la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu pentru evaluare și îngrijiri suplimentare.
În urma incidentului, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a luat măsuri imediate pentru siguranța elevilor. Astfel, s-a decis mutarea claselor de la etajul I al școlii în alt corp de clădire. „S-a hotărât ca aceste clase de la etajul 1 din corpul afectat să fie mutate, de mâine, în corpul de clădire alăturat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu, Constantin Dincă.
Școala este administrată de Primăria Comunei Loamneș, iar situația a fost urmărită îndeaproape de primarul localității, Maria Greavu. Aceasta a declarat pentru AGERPRES că investighează cu atenție cauzele prăbușirii tavanului fals și că va face publice concluziile verificărilor.
