Medhouse banner

Toamna în Constanța: Cad frunzele și cresc pungile cu chipsuri

Date:

A venit, a venit toamna, acoperă-mi frunzele goale cu ceve, cum ar fi punga ta (de chipsuri), așa ar putea să sune melodia sezonului în Constanța.

Aici, briza bate cam tare și probabil din pricina ei, tot ce ține constănțeanul în mână, că e PET, pungă, pungi, hărtie igienică, orice, ajunge inevitabi să fie suflat de vânt. Așa ne-am trezit cu spațiile gri și verzi, cu asflatul și verdeața, aia care a rămas nedistrusă de dorei, acoperite cu gunoaie.

În pomi, mai nou, frunzele căzute lasă loc, până la primăvară, pungilor cu chipsuri, așa cum vedeți în imaginea principală a articolului. Este însă doar o părticică din mozaicul general al mizeriei și poluării. Praful din șantier, scuipații de pe stradă, gunoaiele aruncate la întâmplare, toate aceste elemente se reunesc ca să ne strice peisajul de toamnă urbană.

Ca în 90 la sută din cazuri, vina este public-privată. Și autoritățile pot da o mătură mai sănătoasă pe urbea noastră dar și noi putem să învățăm să nimerim coșul de gunoi. Este foarte important, mai ales acum, toamna și iarna, când Constanța e în mod tradițional colindată de vânt. Acesta va mai răscoli ce am socotit noi că putem lăsa pe jos, într-un gest de sfidare socială.  

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Cum să te protejezi de frig? Sfaturi de la Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății: recomandări pentru perioadele cu temperaturi extrem de...

De Ziua Culturii Naționale, acces gratuit în toate punctele muzeale ale MINA Constanța

Acces gratuit în toate punctele muzeale MINAC de Ziua...

(Foto) Persoanele fără adăpost, protejate în perioadele cu temperaturi scăzute

Centrul „Sf. Filofteia” oferă sprijin persoanelor vulnerabile în timpul...

Biblioteca Județeană Constanța sărbătorește Ziua Culturii Naționale

Eveniment dedicat lui Mihai Eminescu, la Biblioteca Județeană Constanța Biblioteca...