Medhouse banner

Traficul aerian din România, în creștere: peste 5,6 milioane de pasageri în T1 2025

Date:

România ar putea ajunge la 57 de milioane de pasageri până în 2040

În perioada 22 – 23 mai se desfășoară la Sibiu Conferința Anuală și Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România, cel mai important eveniment din industria aviației civile din România. Conferința de anul acesta reunește peste 100 de specialiști din domeniul aviației, printre care directorii generali ai aeroporturilor din România, reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai instituțiilor cu atribuții în domeniul transportului aerian, precum și specialiști ai companiilor aeriene și ai firmelor cu activitate in domeniul aviației.

„Suntem încântați că anul acesta găzduim Conferința Anuală a Asociației Aeroporturilor din România la Sibiu, iar orașul nostru devine pentru 2 zile capitala aviației din România. În aceste zile ne  concentrăm eforturile pentru identificarea soluțiilor care să ducă la dezvoltarea transportului aerian din România. Pentru că suntem înaintea sezonului de vară, când numărul pasagerilor va crește datorită zborurilor spre destinațiile de vacanță,  dialogul cu companiile aeriene este extrem de important în demersurile noastre de a identifica modalități de îmbunătățire a serviciilor oferite pasagerilor. Aeroportul Internațional Sibiu a încheiat anul 2024 cu un număr de 573.918 pasageri, iar pentru 2025 estimam aproximativ 700.000 de  pasageri”, a declarat Marius Gîrdea, Prim-vicepreședinte Asociația Aeroporturilor din Romania și Director General al Aeroportului Internațional Sibiu.

Lucrările Conferinței se desfășoară pe parcursul a două zile, iar discuțiile de pe agenda evenimentului se concentrează pe probleme legate de dezvoltarea aeroporturilor din România, îmbunătățirea experienței pasagerilor pe aeroporturi, trendul companiilor aeriene raportat la  facilitățile oferite pasagerilor, precum și nevoia de adaptare la noile tehnologii în acord cu respectarea angajamentelor pentru reducerea emisiilor de carbon. În deschiderea conferinței, domnul David Ciceo, președintele AAR a vorbit despre evoluția traficului de pasageri și problemele actuale de  pe aeroporturile din România și Europa.

„Cele mai recente date ne arată că traficul aerian din România înregistrează o creștere mai accelerată decât traficul de la nivel european. În primul trimestru din 2025, pe aeroporturile din România s-au înregistrat 5.605.217 de pasageri , adică o creștere de 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivel european vorbim de o creștere de 4,3% în primul trimestru din 2025 , față de  2024. Conferința Anuală a A.A.R. la care participă specialiști din industria aviației civile este un bun prilej pentru consolidarea relațiilor între factorii decidenți din domeniul, în vederea dezvoltării aviației civile din România, ținând cont de faptul  că, potrivit  estimărilor,  până la finalul lui 2040, traficul din România va ajunge la aproximativ 57 de milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, președinte Asociația Aeroporturilor din România și Director General al Aeroportului Internațional Cluj.

„Aeroporturile sunt esențiale pentru dezvoltarea regională ”Conferința anuală AAR, este un eveniment foarte important dar mai mult decât atât, este o platformă de dialog între, manageri de aeroport, companii aeriene, operatori de turism, autorități locale și centrale. În calitate de reprezentanți ai județelor, avem datoria de a susține proiectele care conectează comunitățile noastre la Europa și la lume. Pentru județul Sibiu, aeroportul este un motor de dezvoltare economică, turistică și socială. În ultimii ani, am reușit să atragem rute noi, să îmbunătățim condițiile pentru pasageri și să susținem extinderea capacităților operaționale. Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără o viziune unitară și sprijin instituțional, iar în acest sens, AAR este un partener valoros”, a spus vicepreședintele CJ Sibiu, Vlad Vasiu:

„Aeroporturile din România operează un număr tot mai mare  de destinații aeriene nou introduse – ceea ce este benefic pentru circulația turistică în afara țării, dar consider că România are nevoie urgent de un Plan strategic de interconectare între destinațiile românești, astfel încât constănțenii să poată vizita Oradea sau Timisoara sau Cluj, la fel cum timișorenii sau bihorenii ar putea vizita Litoralul Românesc sau Delta Dunării.

În prezent, turiștii români ajung mult mai ușor in Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia decât pe Litoralul românesc sau în Bucovina, de exemplu. Dacă vom reuși să conectăm aerian destinațiile românești, atunci România va putea atrage un număr mult mai mare de turiști străini, care, odată convinși să viziteze România – ar putea ajunge să viziteze mai multe regiuni turistice, după aterizarea pe Aeroportul din București. Desigur, avem nevoie, concomitent, de un buget mult mai însemnat de promovare turistică a României”, a declarat Corina Martin, Secretar General Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România și Președinte RESTO Constanța

Numărul turiștilor străini care aleg România drept destinație rămâne modest. A adăugat Corina Martin, Secretar General al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România și Președinte al RESTO Constanța, în cadrul Conferinței Anuale a Asociației Aeroporturilor din România, desfășurată la Sibiu.

„Cifrele în creștere arată clar dorința românilor de a călători extern – de aceea numărul zborurilor charter către destinații externe este în continuă creștere și de aici și creșterea consistentă a numărului de pasageri pe aeroporturile noastre. În schimb, nu vedem o creștere similară în ceea ce privește turiștii străini care vin în România”, a declarat Corina Martin.

Una dintre cauzele acestei situații, potrivit Corinei Martin, este lipsa unei rețele eficiente de zboruri interne care să conecteze marile orașe și regiunile turistice ale țării. În prezent, este mai ușor pentru un român să ajungă în Grecia, Turcia sau Egipt, decât la malul Mării Negre sau în Bucovina.

„România are nevoie urgent de un plan strategic de interconectare între destinațiile românești. Constănțenii ar trebui să poată ajunge cu avionul în Oradea, Timișoara sau Cluj, la fel cum timișorenii sau bihorenii ar trebui să poată vizita Litoralul sau Delta Dunării”, a subliniat președinta RESTO Constanța.

O astfel de infrastructură aeriană internă nu doar că ar facilita turismul național, dar ar crea și premisele pentru dezvoltarea unui turism complex pentru vizitatorii străini, care ar putea explora mai multe regiuni ale României după aterizarea la București sau într-un alt hub aerian important.

Corina Martin a atras atenția și asupra unui alt aspect esențial: lipsa unui buget adecvat pentru promovarea externă a României ca destinație turistică. În absența unei campanii susținute, România pierde oportunități importante de a atrage turiști internaționali, în ciuda potențialului imens al regiunilor montane, balneare, al Deltei Dunării și al orașelor cu patrimoniu cultural valoros.

„Avem nevoie, concomitent, de un buget mult mai însemnat de promovare turistică a României. Doar așa vom putea concura cu destinațiile deja consacrate din Europa și din lume”, a conchis Corina Martin.

Tichetele de vacanță, în pericol de a-și pierde eficiența

Un alt semnal de alarmă tras de reprezentanta Federației Patronatelor din Industria Ospitalității este legat de scăderea valorii tichetelor de vacanță, care descurajează călătoriile interne. Românii care își doresc să exploreze orașe ca Iași, Cluj sau Oradea cu ajutorul acestor tichete riscă să nu-și mai permită astfel de city break-uri din cauza diminuării sprijinului financiar.

În anul 2024, cele 17 aeroporturi din România au fost tranzitate de 26.033.372 de pasageri, cu 6% mai mult decât în anul 2023. Din totalul pasagerilor înregistrați anul trecut, după momentul aderării României la spațiul Schengen aerian, 70% dintre pasageri s-au deplasat în interiorul spațiului Schengen și 30% au călătorit spre/dinspre destinații non-Schengen.  Traficul aerian de marfă a crescut pe parcursul anului trecut cu 4%, iar numărul de mișcări aeronave (aterizări și decolări) a crescut cu 3%. Pentru 2025, estimările arată că traficul de pasageri va fi de aproximativ 27 de milioane de pasageri.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare