Medhouse banner

Tragedie în Bihor! Un bebeluş de opt luni a murit într-un incendiu la Ortiteag

Date:

Incendiul a fost cauzat de o candelă improvizată

Un copil de doar opt luni și-a pierdut viața marți dimineață, în urma unui incendiu care a mistuit complet o locuință din localitatea Ortiteag, comuna Măgești, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor.

Alarma a fost dată în jurul orei 05:20, printr-un apel la 112 care anunța că doi adulți au reușit să se autoevacueze, însă bebelușul a rămas captiv în interiorul casei cuprinse în întregime de flăcări.

La fața locului au intervenit rapid trei echipaje de pompieri militari de la Stația Aleșd – două autospeciale de stingere și un echipaj de paramedici – precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În momentul sosirii, incendiul se manifesta violent, cuprinzând întreaga locuință din lemn, de circa 10 metri pătrați, și o anexă lipită de aceasta. Pompierii au reușit să localizeze și să stingă focul în aproximativ 10 minute, limitând extinderea la o altă casă aflată la doar doi metri. Din păcate, în interiorul locuinței a fost descoperit trupul carbonizat al bebelușului.

Primele cercetări au indicat drept cauză probabilă a incendiului o candelă improvizată lăsată nesupravegheată.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Continuă modernizarea Serviciului Clinic Județean de Medicină Legală Constanța

Serviciu de Medicină Legală dotat cu echipamente moderne și...

Copilul tău începe școala la toamnă? Vezi calendarul pentru clasa pregătitoare

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2026–2027, în consultare publică Ministerul...

Cum ne protejăm de gripă și viroze respiratorii în sezonul rece? Sfaturile medicului epidemiolog

Gripa, în creștere în sezonul rece: ce recomandă medicii Odată...

(Foto) Noi reguli de circulație pe strada Avram Iancu

Atenție, șoferi! Se modifică sensul de mers pe Avram...