Un bărbat a murit înecat după ce a intrat în apă să-și recupereze lansetele
În seara zilei de vineri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane posibil înecate în balta din comuna Caraula.
La locul evenimentului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Calafat, cu o autospecială de primă intervenție și comandă (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) și o barcă pneumatică. Totodată, au fost alertați și scafandrii din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Craiova, care s-au deplasat de urgență către locul intervenției.
Conform informațiilor primite de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Caraula, un bărbat intrase în apă pentru a recupera lansetele aflate în baltă, însă, după câteva minute, persoanele aflate în apropiere au constatat că acesta nu mai era la suprafață.
După sosirea echipajelor operative, barca pneumatică a fost lansată la apă, fiind începute imediat operațiunile de căutare. Ulterior, echipa de scafandri a intrat în apă și a continuat misiunea în condiții dificile, vizibilitatea fiind extrem de redusă din cauza solului mâlos de pe fundul apei. Căutările au fost desfășurate până la gasirea victimei.
Persoana a fost găsită și adusă la mal, unde echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul prezent la fața locului a declarat decesul acesteia.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj reamintește cetățenilor să manifeste prudență în apropierea cursurilor și luciurilor de apă și să evite intrarea în apă în zone neamenajate sau fără măsuri de siguranță, întrucât astfel de situații pot avea consecințe tragice.
Sursă foto: ISU Dolj
