Încă doi tineri implicați în tragicul accident care a avut loc pe 3 decembrie pe drumul comunal Dumbrăveni-Bursuceni au murit joi, 21 decembrie, la Spitalul Județean Suceava, la distanță de câteva ore unul de altul.
Tânărul de 21 de ani care ar fi provocat accidentul, precun și un minor de 17 ani care era pasager în cealaltă mașină, condusă de o tânără de 24 de ani care a murit pe loc, au pierdut astăzi, 21 decembrie, lupta cu viața.
Există un singur supraviețuitor al teribilului accident, soțul tinerei decedate pe loc, care a suferit și el multiple leziuni.
Din cercetările poliției a rezultat că șoferița, în vârstă de 24 de ani, din satul Corocăiești, din comuna Verești, conducea regulamentar un BMW. În mașină se mai aflau soțul său și un minor de 17 ani. Cei doi tineri de 24 de ani erau căsătoriți de câteva luni de zile.
Din sens opus circula un VW Golf condus de tânărul de 21 de ani, tot din Verești.
Acesta a intrat pe contrasens (sau circula pe contrasens), unde a avut loc impactului zdrobitor cu BMW-ul în care erau cei trei oameni.
Impactul a fost atât de puternic încât şoferii şi pasagerii din cele două maşini au rămas încarceraţi şi au fost găsiţi în stare de inconştienţă de către medicii sosiţi la faţa locului.
La fața locului, pe 3 decembrie, au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Tânărul de 21 de ani era cunoscut în comună ca vitezoman, iar imagini care surprind mașina acestuia cu câteva sute de metri înainte de accident arată că tânărul circula cu mare viteză, foarte aproape de altă mașină, un amic de-al său din sat.
Sursă foto: facebook/Info Trafic 24
