Salvatorii militari din cadrul Stației de Pompieri Babadag au fost solicitați să intervină astăzi, în jurul orei 10:45, în cazul producerii unui accident rutier, în apropiere de localitatea Babadag.
Către locul intervenției s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.
Ajunși la locul intervenției, aceștia au constatat că în accident a fost implicat un autoturism în care se aflau 4 persoane (3 adulți și un minor).
Forțele de intervenție au preluat victimele și le-au acordat primul ajutor medical calificat, acestea refuzând transportul la o unitate spitalicească.
De asemenea, pompierii militari au asigurat măsurile PSI în zonă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.