Medhouse banner

ULTIMA ORĂ. Dronă prăbușită pe un bloc din Galați și a provocat un incendiu. Zeci de locatari evacuați

Date:

O dronă s-a prăbușit în noaptea de joi spre vineri pe acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând un incendiu la un apartament situat la ultimul etaj al imobilului. În urma incidentului, două persoane au fost rănite ușor, iar zeci de locatari au fost evacuați preventiv.

Era cu puțin trecut de ora 02:30 când DSU a făcut anunțul: „În urmă cu puțin timp, în municipiul Galați, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. La fața locului intervin forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI. Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat. Până în acest moment, nu au fost identificate victime.

A fost activat Planul Roșu

Mai multe echipaje de salvare au fost trimise să intervină. În mai puțin de 15 minute, din spusele martorilor, incendiul a fost lichidat. Între timp, a fost solicitată echipa specializată în explozii, formată din polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, din cadrul IGPR. Din cercetările efectuate, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat. Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat în jurul orei 04:00.

Autoritățile au identificat o locație pentru cazarea temporară a locatarilor, însă la acest moment nu sunt persoane relocate.

Pentru siguranța cetățenilor, forțele MAI, MAPN și echipele specializate ale SRI sunt în continuare la fața locului și continuă verificările. Nu se impune evacuarea celorlalte scări ale imobilului.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că autoritățile au emis un mesaj RO-Alert cu câteva minute înainte de producerea incidentului.

„Am emis mesaj RO-Alert înainte cu câteva minute ca drona să se prăbușească la Galați. Pagubele sunt fără victime umane, apartamentul a fost afectat de incendiu. Două case de scări au fost afectate, o casă de lift și cinci autoturisme, în urma acestui incident. Două persoane au fost rănite ușor. Locatarii rămân evacuați până termină colegii verificările, inclusiv asupra structurii blocului”, a declarat Raed Arafat.

Potrivit autorităților, impactul a provocat un incendiu care a fost lichidat rapid de echipele de intervenție sosite la fața locului. Pe lângă apartamentul afectat, au fost înregistrate pagube la două scări ale blocului, la casa liftului și la cinci autoturisme aflate în apropierea imobilului.

Ministerul Apărării Naționale a precizat că drona ar fi pătruns în spațiul aerian românesc în contextul unui nou atac lansat asupra unor obiective din Ucraina aflate în apropierea frontierei cu România.

Cercetările continuă pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului și pentru evaluarea completă a pagubelor produse. Locatarii evacuați nu vor putea reveni în apartamente până la finalizarea verificărilor de siguranță și a expertizei structurale a clădirii.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Program special de Rusalii și Ziua Copilului! Cum funcționează serviciile RAJA pe 1 iunie

Casieriile RAJA își suspendă activitatea cu publicul pentru o...

(Foto) Sinagoga Mare din Constanța a fost inaugurată. Templul Israelit a fost restaurat

O nouă atracție majoră pentru turiști pe litoral. Sinagoga...

Mobilizare masivă pe litoral de Rusalii. Jandarmii intensifică controalele în Mamaia, Costinești și Vama Veche

Minivacanță în siguranță: Efective sporite de jandarmi în Constanța...