Medhouse banner

Un actor din Shadow and Bone și The Witcher vine la Comic Con România!

Date:

A mai rămas mai puțin de o lună până la startul Comic Con România

A mai rămas mai puțin de o lună până la startul celui mai așteptat eveniment de către iubitorii de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video sau cosplay – Comic Con România. Acesta va avea loc în perioada 25-27 aprilie la Romexpo în București.

Un nou actor se alătură listei deja impresionante a celor care vor lua parte la Comic Con și care se vor întâlni cu fanii, fie în cadrul panel-urilor de Q&A, fie pentru autografe personalizate și fotografii. Este vorba despre Jack Wolfe, tânărul talent care l-a interpretat pe Wylan Hendriks în seria Shadow and Bone, începând cu cel de-al doilea sezon.

Actorul și-a făcut debutul în teatru în Marea Britanie, dând viață unui număr impresionant de personaje de-a lungul carierei sale aflate într-un stadiu incipient. În 2018, a reușit să obțină și primul rol într-un serial, o producție pentru copii marca BBC, Hetty Feather.

Mai apoi, a avut roluri episodice în seriale precum The Witcher, Father Brown sau Inside No. 9. De asemenea, l-a interpretat pe Tim Walker / Prince Tamino, protagonistul musical-ului The Magic Flute, bazat pe opera cu același nume scrisă de Mozart.

În 2023, a obținut rolul lui Wylan, expertul în explozibili și membru al găștii Crows în Shadow and Bone, o producție fantasy realizată de Netflix și bazată pe cărțile autoarei Leigh Bardugo. Shadow and Bone urmărește povestea Alinei Starkov, o orfană cu abilități magice ce ar putea salva o lume aflată pe marginea prăpastiei, din universul Grisha.

Jack Wolfe se alătură, astfel, colegei sale din Shadow and Bone, Sujaya Dasgupta, dar și lui Daniel Gillies (The Vampire Diaries, The Originals), Josha Stradowski (The Wheel of Time, Gran Turismo), Charles Edwards (Lord of the Rings: The Rings of Power, The Crown), Sam Phillips (Bridgerton, The Crown) și Rupert Young (Bridgerton, Merlin).

Biletele precum și cele mai noi informații despre Comic Con România sunt disponibile pe www.comic-con.ro

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ghid de securitate cibernetică pentru minivacanța de 1 Mai. Cum să îți protejezi datele în timp ce te relaxezi

Vacanță digitală în siguranță: protejează-ți dispozitivele și informațiile personale Odată...

Aur pentru gimnastica aerobică constănțeană. Trei titluri naționale la juniori II

Medalii pentru gimnastica aerobică de la CSM Constanța! În Sala...

Reguli noi pentru bugetari. Guvernul plafonează cumulul pensiei cu salariul la stat

Guvernul actualizează cadrul legal pentru angajații din sistemul public...

Atenție, turiști! Trenurile, tramvaiele și metroul din Atena nu circulă

Grevă masivă în Grecia. Verificați orarul feriboturilor înainte de...