Medhouse banner

Un bărbat din Argeș și-a forțat soția să se prostitueze în mai multe țări sub amenințarea că îi omoară copilul

Date:

Un bărbat din județul Argeș a fost reținut în urma unei acțiuni organizate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea procurorilor DIICOT, fiind suspectat că și-a forțat soția să se prostitueze și că l-a amenințat cu moartea pe fiul minor.

Potrivit comunicatului transmis miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, din cercetări a reieșit că în perioada 2016 – februarie 2024, un individ ar fi exploatat sexual o altă persoană, în acest caz soția sa, pe care ar fi transportat-o în diverse locații din Marea Britanie, Italia și Germania, prin acte de violență fizică și psihică, obligând-o să practice prostituția în folosul său material.

De asemenea, în urma refuzului victimei de a continua, bărbatul ar fi proferat amenințări, inclusiv cu moartea, la adresa fiului lor minor, care se afla împreună cu aceasta, precum și la adresa persoanei vătămate, în scopul de a o determina să revină asupra deciziei sale.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, suspectul a fost depistat în cursul zilei de marți într-un imobil din municipiul Câmpulung, unde se afla împreună cu copilul minor, care a fost preluat de reprezentanții DGASPC Argeș.

Bărbatul a fost reținut de procurorii Serviciului Teritorial Pitești al DIICOT și urmează să fie prezentat miercuri la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Această acțiune vine ca rezultat al eforturilor autorităților în combaterea infracționalității și protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile, precum și a copiilor aflați în situații dificile.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Cazinoul din Constanța devine centrul cultural al vacanței de 1 Mai

Expoziție regală excepțională în Sala Oglinzilor a Cazinoului Două expoziții...

12 aparate de electrocutat peștele, scoase din circuit de Garda de Coastă

Noi capturi de dispozitive de pescuit electric la Tulcea Polițiștii...

(Foto) GHID COMPLET: Înscrierea la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027. Tot ce trebuie să știe părinții

Reînscrierile la educația timpurie debutează pe 18 mai Ministerul Educației...