Evenimentul s-a întâmplat în zona Cireșica
La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 14:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui magazin din zona Cireșica, un bărbat ar fi agresat fizic o femeie, cu un obiect tăietor – înțepător, ulterior părăsind locul faptei.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
La scurt timp bărbatul a fost depistat și imobilizat, în prezent fiind în custodia polițiștilor.
La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Femeia a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările în cauză sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.
Sursă foto: Unsplash.com
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.