Oncoria Med

Un șofer s-a urcat băut la volan. S-a ales cu dosar penal. Polițiștii au făcut o acțiune pentru siguranța participanților la trafic

Date:

Șoferul avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat

La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 01.15, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un șofer, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Tineretului din stațiunea Costinești, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 04.15, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Acțiune pentru siguranța participanților la trafic

În noaptea de 27 spre 28 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise ori nu respectă regimul legal de viteză.

Aproximativ 50 de polițiști au participat la această acțiune, care s-a derulat pe principalele artere de circulație din județul Constanța, unde au fost amplasate aparate de măsurare a vitezei.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate prin aplicația eDAC 672 de persoane și au fost verificate 649 de vehicule.

Au fost testați cu aparatul etilotest 395 de conducători auto și 98 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu  privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 169 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 79.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și șase seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate patru infracțiuni la regimul circulației rutiere.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare