Polițiștii au intervenit la 73.925 de cazuri de violență domestică, în primele 7 luni ale anului 2024
În primele 7 luni ale acestui an, polițiștii au emis 7.652 de ordine de protecție provizorii, 3.073 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 73.925 de cazuri de violență domestică, dintre care 36.301 în mediul urban și 37.624 în mediul rural.
La nivel național, în primele 7 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a crescut cu 6%, față de primele 7 luni ale anului 2023, de la 32.276 la 34.329 de fapte.
Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.
Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe”
Au fost înregistrate creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru loviri sau alte violențe (de la 19.950 la 21.022 de fapte), amenințare (de la 3.887 la 4.362 de fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție (de la 2.321 la 2.931 de fapte).
Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” – 61% (21.022 de fapte) și ,,amenințarea” – 12,7% (4.362 de fapte), acestea împreună reprezentând peste 73% din total.
După locul comiterii, 18.702 infracțiuni au fost comise în mediul urban, 15.613 în mediul rural, 27.680 la domiciliu și 6.649 în spațiul public. Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 2.931 de infracțiuni.
