Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren pe raza localităţii Cociu. Din primele informaţii incendiul se manifesta la două vagoane. Trenul se afla în mișcare în momentul în care acesta a fost cuprins de flăcări.
Mai mult, potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în tren se aflau 20 de persoane care au fost evacuate, acestea nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale
Trenul cu patru vagoane mergea de la Galați la Cluj Napoca. Incendiul se pare că s-a produs la ai doilea vagon.
„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar este oprit la această oră între stațiile Mogoșeni și Beclean pe Someș, din cauza unui incendiu produs la un vagon din compunerea trenului IR 1830.
Trenul IR 1830 circulă în relația Galați – Cluj Napoca, iar incendiul între vagonul 2 și 3 s-a produs în linie curentă, între stațiile Mogoșeni și Beclean pe Someș, fiind afectat inclusiv firul de contact.
Din primele informații de la personalul CFR Călători prezent la fața locului, cea mai probabilă cauză este o sursa externă vagonului, incendiul fiind semnalat în zona cabinei Wc. A fost solicitată intervenția pompierilor.”, transmite CFR Călători.
Reprezentanții SRCF CLUJ au trimis la fața locului o drezină pantograf pentru intervenția operativă necesară remedierii derajamentului la firul de contact, însă se va putea acționa după retragerea trenului IR 1830 în linie curentă.
Până la finalizarea intervențiilor și eliberarea gabaritului de către trenul IR 1830, garniturile care aparțin CFR Călători vor fi dublate cu locomotivă Diesel pe intervalul fără tensiune în linia de contact – IR 1830 și R 4116, iar 2 trenuri private, fiind formate din automotoare, vor circula în condiții normale.
„Adresăm scuzele necesare călătorilor și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF CLUJ depune toate eforturile pentru remedierea deranjamentului provocat de incendiu la firul de contact și reluarea circulatiei în condiții normale de trafic, în cel mai scurt timp.”, au mai transmis reprezentanții CFR Călători.
Pentru analiza în detaliu a incendiu CFR anunță că se va constitui o comisie de cercetare. De asemenea, călătorii vor fi preluați cu mijloace auto, puse la dispoziție de compania feroviară, spre destinațiile dorite.
Ce spun polițiștii:
„În această seară, a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că la un vagon al trenului InterRegio 1830 Galați-Cluj Napoca a izbucnit un incendiu. Incendiul s-a produs între localitățile Cociu și Beclean.
La fața locului a ajuns de urgență un echipaj din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, Postul de Poliție Transporturi Feroviare Beclean pe Someș.
Fără să țină cont de pericol, Lucian și Eliza au intervenit imediat pentru salvarea și evacuarea călătorilor, deși incendiul se manifesta cu putere. Nu au fost înregistrate victime și toți cei 33 de călători au fost transbordați în stația CFR Beclean pe Someș.
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Felicitări, Lucian și Eliza pentru curajul de care ați dat dovadă! Călătorii care v-au cunoscut în această seară au avut doar cuvinte de laudă la adresa voastră!”

Sursă foto: IPJ BN
