Oncoria Med

Unde va sluji ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului? Peste 650 copii din mediul rural vor primi cadouri

Date:

Programul ÎPS Teodosie

Programul ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 30 mai – 1 iunie 2024:

Joi, 30 mai:

  • de la ora 6.45, va oficia slujba de sfințire a bisericii „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare și Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Constanța (str. Ștefăniță Vodă, nr. 11), urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii. După slujbă, credincioșii vor putea trece prin Sfântul Altar pentru a se închina înaintea Sfintei Mese;
  • de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook Centrul Eparhial Tomis, Radio Dobrogea, precum și pe canalele de Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului. Întrebările se trimit NUMAI pe mail, la adresa [email protected];
  • de la ora 21.35, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.

Vineri, 31 mai, de la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. La finalul Sfintei Liturghii va avea loc premierea elevilor cu rezultate deosebite la olimpiada de Religie.

Sâmbătă, 1 iunie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful:

  • de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica paraclis „Sfântul Martir Iustin Românul și Filosoful” de la mănăstirea „Tuturor sfinților români”, din apropierea localității Poarta Albă. Totodată va fi lansată cartea „Povești clasice românești adaptate în versuri” a scriitorului clujean Ioan Ciorca. Volumul cuprinde o adaptare în versuri a cărților: „Povești și povestiri” de Ion Creangă, „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, „Legendele și basmele românilor” de Petre Ispirescu și „Cuiul lui Pepelea”;
  • de la ora 13.30, îi va binecuvânta pe cei peste 650 de copii care își vor serba Ziua Copilului la restaurantul „Dorna” din Mamaia. Arhiepiscopia Tomisului, cu sprijinul parohiilor din Constanța, pregătește daruri pentru peste 650 copii din mediul rural, dar și din majoritatea centrelor de plasament din cadrul DGASPC Constanța;
  • de la ora 21.35, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală
    „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare