Medhouse banner

Valentin Mihăilă: „Mergem cu gânduri mari la EURO 2024!”

Date:

sursa foto: FRF TV

Valentin Mihăilă spune că își dorește ca tricolorii să îi facă fericiți pe suporteri, „cu o evoluție frumoasă”

Valentin Mihăilă, mijlocașul echipei italiene Parma, spune că își dorește ca echipa națională să-i facă fericiți pe suporteri, cu o evoluție frumoasă la EURO 2024.

„Mergem cu gânduri mari la EURO 2024. După această calificare avem încredere, ne-am dat încredere singuri şi vrem să demonstrăm că suntem o echipă bună şi putem să facem o figură frumoasă la EURO.

Vrem să ne atingem obiectivul la EURO şi să facem românii fericiţi, să se bucure de un EURO frumos. Obiectivul meu personal este să ieşim din grupe şi apoi să trecem şi în faza următoare, să sărim şi de optimi”, a declarat Mihăilă, într-un interviu FRF TV.

România va debuta la EURO 2024, pe data de 17 iunie, împotriva Ucrainei. Până să facă deplasarea în Germania, tricolorii au de disputat două meciuri de verificare, împotriva Bulgariei (4 iunie) și Liechtensteinului (7 iunie).

Meciurile pe care România le va disputa în grupa E, la EURO 2024:

Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (München, 16:00)

Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00)

Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00)

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elevi constănțeni la Valencia, în cadrul unui schimb Erasmus+

Zece elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din...

Acțiune de amploare pe drumurile din Constanța. Peste 50 de polițiști rutieri au verificat pietonii și bicicliștii

Polițiștii constănțeni au aplicat peste 180 de amenzi La data...

Atenție, transportatori! Intervalele orare în care sunt interzise vehiculele grele pe ruta București-Constanța

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone...

Restricții de circulație în Constanța pentru Turul Dobrogei. Ce străzi vor fi închise pe 3 mai

Turul Dobrogei 2026 revine în calendarul competițional. Restricții de...