Medhouse banner

Vești bune pentru proprietari! Vor fi eliminate taxele pentru extrasele de carte funciară

Date:

Ministrul Cseke Attila: „Din aprilie, eliminăm taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară”

Ordinul prin care se instituie noi reglementări privind abrogarea unor tarife plătite de cetățeni pentru un serviciu public, prestat de o instituție aflată în subordinea ministerului, a fost aprobat și trimis spre publicare în Monitorul Oficial, anunță ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. 

Este vorba despre scutirea de la plată a tarifului pentru obținerea extrasului de carte funciară pentru informare, atunci când solicitantul este însuși proprietarul imobilului, a precizat ministrul, adăugând că vor fi abrogate și tarifele de extras de plan cadastral și cele de primă înregistrare.  

Astfel, din 7 aprilie, aceste servicii devin gratuite pentru proprietarii care solicită extrasul fizic, la ghișeu, iar, din 2 iunie, măsura se va aplica și proprietarilor care solicită aceste documente în sistemul on-line.

„Statul este pentru cetățean, nu cetățeanul pentru stat, iar serviciile publice trebuie să fie servicii acordate cetățenilor, nu activități generatoare de profit. Impunem respectul statului pentru cetățenii care plătesc taxe!”, a amintit ministrul Cseke Attila.

În 2024, au fost eliberate 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare, pentru care Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a încasat 60 milioane de lei de la cetățeni.

„Nu este normal ca, atunci când cerem un extras de carte funciară, să plătim pentru acest serviciu, deși ne adresăm unei instituții publice, finanțate din bani publici, iar serviciul este prestat de un angajat plătit din fonduri publice. Până acum, această taxă era de 20 și 25 de lei, dar, de aici înainte, o eliminăm și acest serviciu va fi gratuit pentru proprietarii terenurilor și imobilelor!”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Ministrul a mai adăugat că taxa va fi plătită în continuare de persoanele fizice și juridice care solicită extras de carte funciară pentru imobile care sunt în proprietatea altei persoane.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ghid de securitate cibernetică pentru minivacanța de 1 Mai. Cum să îți protejezi datele în timp ce te relaxezi

Vacanță digitală în siguranță: protejează-ți dispozitivele și informațiile personale Odată...

Aur pentru gimnastica aerobică constănțeană. Trei titluri naționale la juniori II

Medalii pentru gimnastica aerobică de la CSM Constanța! În Sala...

Reguli noi pentru bugetari. Guvernul plafonează cumulul pensiei cu salariul la stat

Guvernul actualizează cadrul legal pentru angajații din sistemul public...

Atenție, turiști! Trenurile, tramvaiele și metroul din Atena nu circulă

Grevă masivă în Grecia. Verificați orarul feriboturilor înainte de...