Medhouse banner

(Video) 700 metri de plase, 87 kilograme de pește şi un exemplar de sturion, descoperite de polițiștii de frontieră

Date:

Exemplarul de sturion a fost eliberat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Marea Neagră, descoperind astfel 700 metri de plase, 84 kilograme de pește și au eliberat în mediul natural un exemplar de sturion.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a braconajului piscicol pe Marea Neagră, ocazie cu care au identificat mai multe unelte de pescuit de tip setcă, cu o lungime de 700 metri, în acestea fiind capturate 84 kilograme de pește diferite specii și un exemplar de sturion.

Exemplarul de sturion a fost eliberat în mediul natural, peștele predat unei societăți comerciale de profil, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a Gărzii de Coastă.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea autorilor, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, călători! MAE emite o avertizare pentru românii care se află sau merg în Portugalia

Zboruri anulate și întârzieri majore în Portugalia: Ce trebuie...

KAPITAL Festival se reprogramează pentru 2027. Organizatorii anunță un format îmbunătățit

Festivalul Kapital, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat...

Salariile au crescut în medie cu 3,8%, dar rămân cu 30% sub așteptările angajaților

Salariul mediu net a crescut la 5.400 de lei...