Conducerea CT BUS, somată să prezinte documentele până vineri
Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au efectuat astăzi o acțiune de control la autobuzele aparținând societății CT BUS Constanța.
Potrivit comisarului șef adjunct al CJPC Constanța, Horia Constantinescu, acțiunea a fost demarată în această dimineață, începând cu ora 04:30, la sediul societății, în locația unde se desfășoară serviciile de întreținere ale mijloacelor de transport înainte ca acestea să iasă pe traseu.
Controlul a vizat curățenia, starea tehnică vizuală și adăposturile de călători. În urma verificărilor, comisarii au constatat o stare precară de curățenie, dotări insuficiente pentru operațiunile de igienizare și un număr de personal total necorespunzător.
Totodată, autoritățile au lansat o invitație reprezentanților societății ca, până vineri, să prezinte toate documentele legate de toate operațiunile pe care pretind că le efectuează.
OFICIAL de la CT Bus
În dimineața zilei de 15 iunie 2026, comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au efectuat un control în capetele de linie ale CT BUS. Verificările au vizat activitatea de curățenie desfășurată în interiorul autobuzelor la capăt de linie.
În urma controlului, comisarii CJPC s-au deplasat la sediul CT BUS, unde au avut o întâlnire cu conducerea societății. În cadrul acesteia au fost solicitate mai multe documente referitoare la procesul de curățenie, care vor fi puse la dispoziția autorității până la sfârșitul acestei săptămâni, cu ocazia unei noi întâlniri programate la sediul CJPC Constanța.
Serviciul de curățenie desfășurat în capetele de linie ale CT BUS este externalizat, iar atribuirea acestuia a fost realizată cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
