Medhouse banner

(Video) Centrala Mintia va deveni cea mai mare centrală pe gaze din Uniunea Europeană. Testele de interconectare vor începe în această lună

Date:

Premierul Ilie Bolojan a verificat stadiul lucrărilor la centrala de la Mintia. Centrala a ajuns la un stadiu de realizare de 83%

Prim-ministrul Ilie Bolojan a vizitat astăzi proiectul centralei pe gaze de la Mintia, obiectiv strategic de importanță națională în domeniul energiei.

Guvernul a susținut accelerarea derulării investiției având în vedere impactul semnificativ asupra securității energetice a României, diversificării surselor de producție, precum și a dezvoltării economiei județului Hunedoara și a regiunii.

Premierul Bolojan și reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom au avut dialog cu privire la stadiul proiectului în care au fost investiți peste 1,2 miliarde de euro și a calendarului de implementare.

„Am discutat astăzi cu investitorii, cu Transgaz și Transelectrica despre calendarul de finalizare și despre problemele care trebuie rezolvate rapid pentru ca centrala să poată intra în funcțiune conform termenelor asumate.

În perioada următoare vor începe testele de interconectare dintre centrală și stația electrică, o etapă tehnică importantă pentru punerea în funcțiune a capacităților de producție. În două etape, din această lună și până în octombrie se vor finaliza interconectările cu rețeaua electrica. De asemenea, alimentarea cu gaz a noii centrale trebuie asigurată în luna august.

Este esențial ca toate instituțiile implicate să colaboreze eficient pentru ca aceste teste și etapele următoare să fie realizate fără întârzieri suplimentare. România are nevoie de investiții serioase în energie, de capacități noi de producție și de infrastructură modernă. Fără acestea nu putem avea competitivitate economică, stabilitate și prețuri corecte pentru cetățeni”, a afirmat premierul Ilie Bolojan. 

Proiectul de la Mintia are ca obiectiv atingerea, în acest an, a unei capacități instalate de 1.700 MW, urmând să devină, la finalizare, cea mai mare centrală electrică pe gaze din Uniunea Europeană, pe un singur amplasament.

Proiectul este realizat cu echipamente de ultimă generație. Testele de interconectare între centrala electrică și stația electrică vor începe în luna iunie, iar producția de energie electrică este estimată pentru septembrie 2026.

Sursă foto/video: Guvernul României

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Fii erou la UNTOLD 2026! Donează sânge și primești un bilet gratuit pentru prima zi de festival!

Caravana mobilă ajunge în 10 orașe din România UNTOLD lansează...

Crește cu 13% numărul românilor care își caută un loc de muncă

Val de aplicări pe piața muncii în primele luni...