Alexandru Rogobete: „Avizele DSP au fost emise «din pix»”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat astăzi concluziile controlului efectuat la un spital privat din Constanța, care funcționează într-un imobil cu destinația hotel încă din anul 2009. Potrivit ministrului, unitatea sanitară a funcționat ani de zile cu nereguli majore, iar secția de Terapie Intensivă (ATI) nu poate fi considerată conform normelor legale.
„Se constată o serie de neconcordanțe între prevederile legale și realitatea din teren. Paturile de terapie intensivă nu au fost clasificate și nu le putem încadra. Nu înțeleg cum a putut fi emis aviz sanitar din 2009 până în prezent de DSP pentru o unitate sanitară ce nu respectă nimic. Am găsit avize emise «din pix», proceduri ignorate și decizii dictate de profit, nu de responsabilitate. Este revoltător și inadmisibil!”, a precizat ministrul.
În declarația sa, Alexandru Rogobete a adăugat că indolența și nepăsarea au costat o viață și că nu va tolera privilegii peste lege: „Nu voi accepta minciuna și complicitatea în sistem. Dacă până acum avizele s-au emis fără verificări, eu nu voi face la fel.”
Controlul a relevat probleme grave legate de condițiile de igienă și organizarea spațiilor medicale. Ministrul a detaliat: „Nu există organizat un filtru pentru bolnavi și unul pentru personalul medical, cu vestiar și grup sanitar cu duș. Nu există echipamente pentru determinări de urgență pentru ATI sau blocul operator. Circuitele pentru instrumentar și materiale sterile nu sunt separate corespunzător.”
De asemenea, probleme majore au fost identificate în cadrul Unității de Transfuzie Sanguine, unde echipamentele de stocare nu sunt validate conform legislației, iar laboratorul extern de analize nu deține acreditare RENAR pentru prelucrarea tipurilor de probe.
Ministrul a atras atenția asupra utilizării produselor biocide expirate și a materialelor sanitare neconforme: „La verificarea efectuată prin sondaj au fost identificate produse expirate: mască balon sterilizată, balon Ruben, gel ecograf, produse dezinfectante Aniosgel, toate cu termenul de valabilitate depășit.”
Autorizația sanitară de funcționare a fost acordată cu nerespectarea prevederilor legale, iar DSP Constanța a emis avize încă din 2009, în condiții ilegale. Ministrul Rogobete a menționat că raportul Corpului de Control și al Inspecției Sanitare a fost transmis către DNA și Parchetul General pentru continuarea cercetărilor.
În urma controlului, directorul executiv al DSP Constanța va fi demis de astăzi, iar unitatea sanitară va funcționa doar în regim ambulatoriu. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni de peste 60.000 de lei, iar Ministerul Sănătății va efectua controale și la alte spitale private.
Ministrul Sănătății a concluzionat: „Deși a existat tragedia în 2018, DSP Constanța a continuat să reavizeze anual unitatea până în 2025. Este total inacceptabil. Fac apel la toate DSP: nu mai avizați unități private care nu îndeplinesc toate regulile.”
Declarația completă o puteți asculta mai jos:
