Oncoria Med

(Video) Contrabandiști prinși în flagrant pe malul Dunării: focuri de armă trase de polițiști

Date:

Polițiștii au tras focuri de armă pentru prinderea contrabandiștilor pe Dunăre

Urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și deținerea de unelte de pescuit de către persoane neautorizate, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi Constanța, acționând în baza planului Poliției Române – Safe Waters, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au efectuat, în cursul zilei de 1 iulie, o acțiune de prindere în flagrant delict a persoanelor cercetate în cauză, pe malul fluviului Dunărea.

La momentul depistării în flagrant delict, două dintre acestea ar fi încercat să fugă de la locul săvârșirii infracțiunii, astfel după efectuarea somațiilor prealabile, polițiștii au efectuat 3 focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani, ar fi achiziționat 17 butoaie din metal, de 200 de litri fiecare, pline cu lichid petrolier cu miros specific de motorină, de la bordul unei nave sub pavilion german, pe care ulterior le-ar fi depozitat la ferma unuia dintre aceștia.

Ulterior, polițiștii au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un tractor cu remorcă, 2 autoutilitare, un autoturism, 5 ambarcațiuni, 4 motoare de barcă, plase monofilament și multifilament, 8.250 de litri de combustibil, 1.830 de euro și 5.159 de lei, pompe de transfer combustibil, 43 de saci de cereale, însumând 1.300 de kilograme, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.

În cursul zilei de 2 iulie, 10 persoane au fost conduse la sediu pentru audieri.

Cercetările sunt în desfășurare, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Poliției Municipiului Medgidia, Poliției Orașului Hârșova și Poliției Orașului Cernavodă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ – FOTO/ VIDEO. Incendiu la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Imagini apocaliptice

În aceste momente, pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea...

Laurențiu Reghecampf revine la FCSB! Gigi Becali a anunțat noul antrenor al roș-albaștrilor

Schimbare importantă pe banca tehnică a FCSB, după ce...

Peste 34.000 de locuri de muncă disponibile în România. Printre cei mai căutați, șoferii și curierii

Peste 34.600 de locuri de muncă sunt disponibile în...