Medhouse banner

(Video) Crește numărul actelor de vandalism în Constanța. Doi minori au fost surprinși în timp ce vandalizau domeniul public

Date:

Minorii au fost surprinși de camerele de supraveghere

Primăria Municipiului Constanța prin Direcția Generală Poliția Locală atrag atenția asupra creșterii numărului de acte de vandalism, constând în inscripționarea neautorizată (graffiti) a clădirilor, echipamentelor stradale și altor bunuri publice sau private. Aceste fapte afectează imaginea orașului și generează costuri semnificative pentru remedierea daunelor.

În urma intensificării acțiunilor de monitorizare și control, în această săptămână au fost identificate două persoane implicate în astfel de fapte.

Una dintre acestea, minor în vârstă de 16 ani, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.500 lei, conform Legii nr. 61/1991 rep., aceasta procedând la aducerea la starea inițială a bunului scris in prezența echipajului de poliție locală.

În cazul celeilalte persoane, in vârsta de 15 ani, pe lângă sancțiunea de 1.500 lei, a fost dispusă și măsura complementară de redare a stării inițiale a bunurilor afectate, într-un termen prestabilit. În caz de neconformare, autoritatea publică locală va interveni pentru reabilitarea bunurilor, urmând să recupereze costurile de la contravenient, conform prevederilor legale în vigoare.

Ambele persoane au fost depistate cu ajutorul sistemului public de monitorizare, în timp ce realizau desene tip graffiti pe dotări publice din zona Tomis Nord (platforme de colectare a deșeurilor din proximitatea Școlii nr. 38, refugiul stației CT Bus „Suceava” și scara de acces a unui bloc).

Echipele municipalității intervin constant pentru curățarea și refacerea suprafețelor vandalizate, iar costurile vor fi imputate persoanelor responsabile sau, în cazul minorilor, reprezentanților legali.

Reamintim părinților ori ocrotitorilor legali ai minorilor că pot fi trași la răspundere pentru faptele acestora și obligați să suporte prejudiciile produse.

Potrivit art. 2, pct. 14 din Legea nr. 61/1991, inscripționarea neautorizată a domeniului public sau privat se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.000 și 6.000 lei.

Primăria Constanța face apel la cetățeni să contribuie activ la prevenirea acestor fapte antisociale și să sesizeze orice act de vandalism la numerele de telefon: 0241 484 205 sau 0341 922.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Se oprește apa în zona Piața Chiliei din municipiul Constanța!

RAJA oprește apa timp de 9 ore Pentru realizarea...

(Foto/Video) Patru medalii pentru pugilistele de la CSM Constanța la Cupa României!

Aur, argint și bronz pentru pugilistele de la CSM...

ALERTĂ PENTRU FANII UNTOLD! S-a afișat line-up-ul pe zile și un nou val uriaș de artiști!

UNTOLD anunță programul pe zile: află când vor urca...

Digitalizare la ANAF! Se lansează „iBon”, aplicația mobilă care verifică pe loc dacă un bon fiscal este real!

Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”, destinatã verificãrii bonurilor fiscale Ministerul...