Ianis Zicu despre partida cu Dinamo: „Sperăm să nu le oferim spații”
Miercuri, 4 februarie, de la ora 20:30, Farul Constanța va juca împotriva celor de la Dinamo București, în etapa a 25-a a Superligii. Meciul va avea loc pe Stadionul Central al Academiei Hagi.
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Dinamo, din etapa a 25-a din Superligă, antrenorul Farului, Ianis Zicu, a oferit câteva declarații.
„Dacă etapa trecută am întâlnit poate echipa cea mai bună ca joc, de data aceasta vom întâlni formația cea mai completă din punct de vedere al calităților, cu jucători de forță, buni și la momentele fixe și sperăm să nu le oferim spații. Avem partide grele și punctele sunt principala bucurie, indiferent de numele echipei. Dacă erau imparțiali, cei care au făcut programările trebuiau să ne dea o zi în plus și nouă”, a declarat Ianis Zicu.
Jucătorii Alex Ișfan și Gustavo Marins au prefațat și ei, în cadrul unei conferințe de presă, partida cu formația bucureșteană.
„Avem o energie bună și sperăm să continuăm la fel și să obținem cât mai multe puncte”, a spus Alex Ișfan.
„Sper să luăm iar 3 puncte pentru a fi cât mai sus în clasament. A fost o perioadă grea și mă bucur că am revenit bine. Indiferent cine va juca, important este să câștigăm”, a spus Gustavo Marins.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.