Medhouse banner

(Video) Incendiu de proporții în localitatea Slatina-Timiș. Trei locuințe au fost cuprinse de flăcări. Mai multe păsări au murit

Date:

Trei case mistuite de flăcări și zeci de animale pierite în Slatina-Timiș

În cursul nopții, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins trei locuințe din localitatea Slatina-Timiș.

La locul evenimentului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș și Punctului de Lucru Băile Herculane, precum și o autospecială aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Slatina-Timiș.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la trei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 950 mp, existând pericolul propagării flăcărilor la o a patra gospodărie aflată în imediata vecinătate.

Pompierii au acționat timp de aproximativ patru ore pentru lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea acestuia la cea de-a patra locuință și să salveze bunuri materiale și construcții din calea flăcărilor.

În urma incendiului, la prima locuință au ars acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 600 mp, mai multe încăperi și anexe gospodărești, precum și bunuri aflate în interior. De asemenea, aproximativ 70 de păsări de curte au pierit.

La cea de-a doua locuință au ars acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, și trei încăperi. Totodată, pompierii au reușit să salveze un tractor, o remorcă, aproximativ 50 mp din acoperiș și o anexă gospodărească.

La cea de-a treia locuință a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 50 mp, intervenția promptă a echipajelor împiedicând propagarea incendiului la restul construcției.

Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă verificarea periodică a instalațiilor electrice și remedierea eventualelor defecțiuni de către personal autorizat. De asemenea, evitați utilizarea conductorilor electrici deteriorați sau improvizați, precum și suprasolicitarea prizelor și a circuitelor electrice.

Sursă foto/video: ISU Caraș-Severin

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atacuri cu drone la granița cu România! Mesaj RO-Alert emis în nordul județului Tulcea

Aeronave Eurofighter Typhoon, ridicate de la sol în cursul...

Protocol semnat pentru salvarea Vilei Regale a Reginei Maria din Mamaia

Vila Regală a Reginei Maria din Mamaia va fi...