Medhouse banner

(Video) Incendiu de proporții la Dragonul Roșu: peste 3.800 mp afectați, 28 de autospeciale mobilizate

Date:

Focul a fost localizat în cursul nopții

Un incendiu puternic a izbucnit marți seară la Complexul Comercial Dragonul Roșu din București, afectând o suprafață de aproximativ 3.800 de metri pătrați, potrivit unui comunicat transmis de ISU București-Ilfov. Pentru stingerea flăcărilor, au fost mobilizate 28 de autospeciale de intervenție.

Focul a fost localizat în jurul orei 2:30 în cursul nopții, însă pompierii continuă intervenția pentru îndepărtarea elementelor arse și identificarea eventualelor focare ascunse sub dărâmături. În acest scop, vor fi folosite buldoexcavatoare, întrucât o parte dintre pereții depozitului s-au prăbușit în timpul incendiului.

Echipajele au fost suplimentate cu forțe din turele libere, pentru a sprijini acțiunile de stingere, protejare a clădirilor învecinate și asigurare a alimentării cu apă din afara zonei afectate.

În acest moment, la fața locului mai acționează 10 autospeciale de stingere. Autoritățile precizează că halele învecinate, cu o suprafață desfășurată considerabil mai mare, au fost salvate și nu au fost afectate de incendiu.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Lozul Mirilor” revine cu premii de până la 100.000 de lei

Cu doar 4 lei poți câștiga unul dintre premiile...

(Video) „Omagiu lui Eminescu”, eveniment special pe faleza Cazinoului din Constanța în memoria poetului național

Manifestări religioase și artistice pentru comemorarea lui Eminescu Astăzi, 15...

Grevă de avertisment la Autoritatea Vamală Română! Angajații opresc lucrul timp de două ore

Sindicatul Național Meridian anunță proteste în vămi din cauza...