Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism, FIJET, a întocmit clasamentul celor mai fierbinţi destinaţii turistice din România în anul 2024, iar Jurilovca se află printre primele cinci astfel de destinaţii, conform specialiştilor din domeniu, anunță Primăria comunei.
Mai exact, Jurilovca ocupă locul al IV-lea, clasându-se înaintea multor localităţi şi destinaţii cu îndelungată tradiţie turistică.
Cităm din argumentele care au convins FIJET să plaseze Jurilovca pe acest onorant loc în clasamentul destinaţiilor: „Pentru că această comună de la porţile Deltei Dunării reuşeşte să atragă la orice eveniment zeci de mii de turişti. Localnici şi turişti deopotrivă se bucură de fiecare sărbătoare.
În ultimii ani aşezarea s-a umplut cu pensiuni şi hoteluri. Numai la tradiţionalul Festival al borşului lipovenesc se adună 150.000 de participanţi din toată ţara. Iar portul turistic Jurilovca, inaugurat vara trecută, întrece în frumuseţe şi eleganţă multe marine.”
Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca, a fost prezent la festivitatea de premiere, ce a avut loc în prima zi a Târgului de Turism al României, şi nu a putut să-şi ascundă bucuria, dar nici uimirea
„Înainte de a ne mândri cu această distincţie, eu sunt sincer uimit. Nu mă aşteptam niciodată să fim printre primele cinci destinaţii turistice ale României. Da, este adevărat, am muncit foarte mult în ultimii 12 ani, comuna a evoluat enorm şi a suferit transformări spectaculoase. N-am făcut toate acestea pentru turism, în primul rând, ci pentru a le oferi localnicilor un nivel de trai adecvat acestui secol. De-abia apoi, existând infrastructură, a început să se dezvolte şi turismul. E drept, suntem pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, la poarta Deltei Dunării, natura a fost foarte darnică în ceea ce ne priveşte, dar turiştii zilelor noastre nu ar veni în Jurilovca dacă am fi continuat să trăim în trecut.
Le mulţumesc specialiştilor din FIJET pentru distincţie. Ne onorează, dar ne şi obligă să menţinem standardele ridicate, mai ales că turismul tinde să devină o parte importantă a economiei locale.”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.
Jurilovca este o comună din judeţul Tulcea, amplasată pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, aflată aproximativ la jumătatea distanţe dintre Tulcea şi Constanţa.
Din portul Jurilovca se ajunge cu barca la Gura Portiţei, în apropiere se află cetăţile Argamum şi Enisala, o rezervaţie de bujori, numeroase vestigii istorice, podgorii renumite pentru vinurile lor şi pitoreşti mănăstiri ortodoxe, atât de rit nou dar mai ales de rit vechi.
Jurilovca se mândreşte cu tradiţiile ruşilor lipoveni, cei care au şi întemeiat localitatea care dă numele comunei, acum mai bine de două. Secole. Multe dintre casele din Jurilovca păstrează arhitectura tradiţională şi sunt vopsite în alb şi în deja celebru albastru lipovenesc, pe care unii îl numesc chiar „Albastru de Jurilovca”.
În ultimii 12 ani, turismul s-a dezvoltat în mod accelerat în Jurilovca, numărul de locuri de cazare crescând de peste 10 ori. În prezent, în comuna Jurilovca se găsesc locuri de cazare pentru toate gusturile, de la un camping pentru rulote şi corturi până la un resort de 4 stele. De asemeni, satul de vacanţă Gura Portiţei se află la doar 20 de minute de mers cu barca.
