(Video) Misiune umanitară: 10 pacienți palestinieni evacuați cu sprijinul României

Date:

Misiune de salvare: 10 pacienți palestinieni primesc tratament medical de urgență

În cursul zilei de ieri, o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a desfășurat o misiune de evacuare medicală a 10 pacienți palestinieni din Fâșia Gaza, grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 23 de aparținători.

Astfel, aeronava MApN a decolat de pe aeroportul Otopeni în jurul orei 07:15, cu destinația Israel – Aeroportul Internațional Ilan și Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 11:15.

După îmbarcarea pacienților și aparținătorilor, dar și efectuarea evaluării medicale, avionul a decolat de pe aeroportul din Israel, în jurul orei 17:00 cu destinația București – Baza 90 Transport Aerian – Otopeni, unde a aterizat la aproximativ ora 21:15.

Pe toată durata transportului, asistența medicală a fost asigurată de către o echipă formată dintr-un medic și un asistent din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgență București, respectiv un medic și doi asistenți medicali de la MApN. Pentru buna desfășurare a misiunii, la bordul aeronavei a fost și un ofițer de legătură din cadrul IGSU.

De asemenea, după aterizare, pacienții și aparținătorii au beneficiat de asistența medicală și transport din partea echipajelor ISU București-Ilfov.

Ulterior, 5 pacienți și aparținătorii acestora au fost transportați în Regatul Țărilor de Jos, cu sprijinul aeronavei C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române. Ceilalți 5 pacienți vor primi îngrijiri de specialitate în unități medicale din țară.

Misiunea a fost executată în urma solicitărilor primite de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, din cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Operațiunea a fost realizată în strânsă colaborare între Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență, Forțele Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Ministerul Sănătății, Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Unitatea de Coordonare a Activităților Guvernamentale în Teritorii (COGAT), unitate din cadrul Ministerului Apărării al Israelului, Habitat for Humanity.

Aceasta este a 7-a misiune de sprijin, realizată în acest an, pentru populația civilă din Fâșia Gaza. Astfel de acțiuni au mai avut loc în lunile ianuarie, martie, aprilie, mai, iulie și septembrie.

De asemenea, în cursul anului trecut s-au mai desfășurat alte 3 misiuni de acest tip.

Prin acest demers, țara noastră își reconfirmă rolul de partener de încredere, implicat în asistența umanitară, transportul pacienților în stare gravă și oferirea de tratamente medicale de specialitate.

Sursă video: facebook/DSU / Sursă foto: captură video

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

CAS Tulcea decontează toate cererile pentru indemnizațiile de concedii medicale

CAS Tulcea: plata indemnizațiilor de concedii medicale până la...

Guvernul simplifică plata amenzilor contravenționale și elimină birocrația, prin digitalizarea procesului de încasare

Plata amenzilor devine mai simplă: Guvernul introduce cont unic...

(Foto) Ebru Bolat și Sara Patache, vedetele României la Jocurile Balcanice de Yachting

România, pe val la Jocurile Balcanice de Yachting 2025 Performanță...